monitorulcj.ro Menu
Politică

Pentru ce au votat clujenii: vor trafic aerisit, refațadizare și mai multe drepturi pentru copii

Dacă la primele ore ale dimineții nu s-au înghesuit să voteze, spre după-masă clujenii au ieșit într-un număr mai mare la vot, pentru a-și alege reprezentanții administrației locale. De la viitorii șefi ai municipiului și județului, aceștia așteaptă rezolvarea problemei privind treficul din oraș și refațadizarea clădirilor.

Foto Anca Colibăașnu

Unii dintre clujenii cu care Monitorul de Cluj a vorbit au votat pentru schimbare, alții au votat în schimb pentru continuitate.

La secția de votare nr.64 de la Liceul Gheorghe Șincai, prezența în jurul orei 15.00 nu a fost atât de slabă, mai exact din 1.558, se prezentaseră 369 de alegători.


Cei mai mulți și-au exercitat dreptul de vot în jurul după-amiezii, după ce au ieșit de la Biserică.

„Am votat pentru schimbări, nu neapărat majore, nu avem așteptări prea mari, Într-un fel este previzibil rezultatul, cum spun unii. Eu vreau schimbări pentru copii, elevi, de ce sunt închise toate școlile și nu pot copiii să facă un sport după- amiază, ca pe vremuri. Asta mă deranjează foarte mult”, a spus Maria, 45 de ani, casnică.


Unii vor ca viitorul primar să rezolve cât de repede problema traficului din oraș

„Am votat pentru a fi mai bine, asta vrem toți. Eu vreau parcări în orașul asta infect. Circul pe jos, că nu am unde să parchez. Las mașina în fața casei și circul pe jos, am ieșit odată, am făcut trei ture de centru, am lăsat mașina acasă și am plecat tot pe jos, Parcă și Poliția Locală stă să păzească să sară pe tine. Cred că asta e cea mai importantă problemă în orașul ăsta, cine vine la Primărie trebuie să o rezolve”, a spus Septimiu Mărgăuan, 46 de ani, salariat la o firmă.


Alții, mai derutați puțin, chiar dacă nu sunt încă hotărâți în privința candidatului pe care îl vor vota, știu ce probleme are Clujul.

„Eu de exemplu nici nu știu cu cine o să votez exact, Cea mai gravă problemă este a pensiilor și salaraiilor care sunt mici, dar primarul nu are ce să facă în privința asta. S-a mai făcut ceva totuși în orașul ăsta, Primăria a mai făcut câte ceva, eu am fost plecată mulți ani, dar întorcându-mă am văzut că s-a făcut câte ceva. Aș vrea de exemplu să înfrumusețeze zona centrală, clădirile, să se facă refațadizarea clădirilor, este una din problemele orașului”, a spus Cenan Mariana, pensionară, 60 de ani.


La o altă secție de votare, cea de la Liceul Samuel Brassai, la secția de votare nr. 139, la ora 15.45 se prezentaseră aproximativ 100 de clujeni din 1.381 alegători. „Am venit să votez pentru că vreau altă administrație, nu mă mai mulțumesc cu puțin. Se tot spune că s-a făcut, s-a dres, în realitate problemele esențiale cum este traficul și parcările de exemplu, nu s-au rezolvat nimic”, a spus un pensionar, care nu a dorit să își dea numele.