monitorulcj.ro Menu
Politică

Apel pentru schimbarea legii electorale: Peste trei ani, vom constata din nou că e prea tarziu!

Peste 20 de ONG-uri susţin că legea electorală trebuie schimbată şi cer, printre altele, revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Pornind de la problemele observate la alegerile de pe 5 iunie, organizaţiile spun că modificarea trebuie făcută de urgenţă, altfel subiectul va fi îngropat.

Este nevoie de o schimbare, pentru că "alegerea într-un singur tur a primarilor a permis desemnarea unor primari susţinuţi de părţi reduse ale electoratului, deci cu legitimitate scăzută, şi a favorizat primarii aflaţi în funcţie", se arăta într-un comunicat publicat pe site-ul coaliţiei Politica fără Bariere.


Cele 23 de ONG-uri semnatare, printre care Grupul pentru Dialog Social, Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch şi Comunitatea Uniţi Salvăm, evidenţiază o altă problemă apărută din cauza legii actuale.

Reprezentanţii organizaţiilor reclamă ca "pragul electoral de 5% a împiedicat intrarea în consilii judeţene şi locale a unor formaţiuni care obţinuseră un număr de voturi egal sau mai mare cu cel necesar obţinerii a doua sau trei mandate, calculat împărţind numărul total de voturi valide la numărul de mandat"e.


O a treia problemă ridicată de ONG-uri este că "numărul exagerat de semnături prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor a dus la situaţii aberante, de genul celei în care într-o comună cu 108 locuitori au trebuit depuse 100 de semnături de susţinere".

Şi pentru că într-un stat democratic, legile sunt schimbate în Parlament, spun reprezentanţii ONG-uror, ei vor iniţia în perioada imediat următoare consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, solicitându-le modificarea de urgenţă a Legii 115/2015 în cele trei puncte enunţate.


"Alegătorii vor trebui să ştie, la alegerile parlamentare din toamnă, care sunt acele partide care se opun adoptării unor legi cu adevărat democratice şi să ţină cont de asta, atunci când vor lua decizia de vot.

Legea trebuie modificată ACUM - altfel, peste trei ani, vom constata din nou că e prea târziu. Pentru asta, avem nevoie de o mobilizare exemplară a societăţii civile", se mai arăta în comunicat.


Amintim că senatorii au adoptat tacit, săptămâna trecută, alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi urmează să ia act de adoptarea tacită a proiectului de lege în prima şedinţă de plen din această săptămână. Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.