monitorulcj.ro Menu
Politică

Se fac calcule pentru parlamentare

După alegerile locale din 5 iunie, principalele partide politice își stabilesc targetul pentru alegerile parlamentare. Deocamdată, liderii partidelor doar fac calcule, pornind de la rezultatele alegerilor care au avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni.

PNL și PSD și-au fixat țintă cel puțin tot atâtea mandate câte au în prezent. PSD promite nume noi, pe formula de la locale, în timp ce PNL ar putea merge cu aceleași nume, mai puțin Elena Uioreanu care recent declara că va face un pas în spate în politică. Rămâne de văzut cu cine va merge UDMR dacă deputatul certat cu legea Mate Andras nu va mai candida la Camera Deputaților. Tot cu semnul întrebării este și candidatura Steluței Cătăniciu (ALDEE), care a pierdut procesul cu ANI.

Cât țintește fiecare

După validarea voturilor din cele 656 de secţii de votare din judeţul Cluj, pentru Consiliul Judeţean, PNL a obţinut 37,99% din voturi, urmat de PSD, cu 26,60%, şi de UDMR, cu 13,96%.Celelalte formaţiuni au obţinut sub 5%.


Acum, în perspective parlamentarelor PNL țintește la mai multe mandate, mai exact două de senator și cinci de deputați. Pe locurile eligibile s-ar putea regăsi Marius Nicoară, care de altfel declară că își dorește să candideze pentru încă un mandat la Senat. Rămâne de văzut ce va face senatorul Alin Tișe, care este susținut de PNL pentru șefia Consiliului Județean. Dacă UDMR va face alianță cu PNL pentru susținerea acestuia, Tișe va prelua conducerea CJ Cluj.

“Ne dorim să avem cinci deputați și doi senatori, la parlamentare. Dacă voi fi ales, atunci în termen de 15 zile va trebui să renunț la mandatul de senator, voi alege Consiliul Județean”, a declarat Tișe.


Liderul PSD Cluj Remus Lăpușan spune că PSD va merge cu nume noi pe lista pentru parlamentare. Nu este exclus însă să nu o mai vedem pe Aurelia Cristea pe această listă, autoarea Legii antifumat, proiect care a cam costat PSD la procente.  

“PSD vrea să obțină 2 senatori și 4 deputați, pornind de la rezultatele pe care le-am avut la locale. Vor fi și nume noi pe lista pe care o vom propune, nu am discutat încă concret, dar sigur domnul Itu se va regăsi pe această listă. În rest, nu pot să spun încă nimic, pentru că nu știm încă”, a spus Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.


UDMR își dorește să obțină la alegerile parlamentare cel puțin tot atâtea mandate câte are în prezent.  “La parlamentare, ne dorim cel puțin un deputat și un senator, adică ceea ce avem și acum. În privința numelor, nu știm încă. Deocamdată cei doi parlamentari sunt Laszlo Attila și Mate Andras”, a declarat Csoma Botond, președintele UDMR Cluj.

Ce se întâmplă cu incompatibilii

La sfârșitul lunii trecute, senatorii au adus o serie de modificări la legea privitoare la reglementarea regimurilor de incompatibilitate pentru aleși.. Potrivit noilor prevederi, cei găsiți incompatibili nu vor avea probleme să candideze pentru funcții publice atâta vreme cât nu este vorba de funcția în care au fost găsiți în incompatibilitate. În Cluj există mai mulți politicieni incompatibili cum sunt și deputații Steluța Cătăniciu și Mate Andras.


Mate Andras și Steluța Cătăniciu,raportați de ANI ca incompatibili au fost găsiți definitiv vinovați de Înalta Curte de Casație și Justiție și condamnați.

Este, însă, de discutat dacă legea s-ar putea aplica și celor pentru care interdicția funcționează în acest moment sau li s-ar aplica doar celor care ar fi declarați incompatibili și în conflict de interese, definitiv, după intrarea în vigoare a legii.  


Se revine la scrutinul pe liste

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, din toamna acestui an, legislaţia prevede revenirea la scrutinul pe listă, folosit ultima dată la alegerile din 2004. Noua legislaţie electorală prevede o normă de reprezentare pentru deputaţi de 73.000 de locuitori şi de 168.000 de locuitori pentru senatori, ceea ce va duce la o scădere a numărului de parlamentari. Astfel, vor fi aleşi 308 deputaţi, plus 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Legislativul va număra 466 de deputaţi şi senatori, faţă de 588, câţi au fost aleşi în 2012.

Cați parlamentari are Clujul în prezent

Clujul are în Parlamentul României, 10 reprezentanți. , dintre care șase deputați şi patru senatori. La alegerile din 2012, aceștia au fost aleși uninominal. Deputații clujeni sunt Adrian Oros (PNL), Radu Zlati (PNL), Elena Uioreanu (PNL), Steluţa Cătăniciu (ALDE, intrată în Parlament din partea PNL), Mircea Irimie (ALDE intrat în Parlament pe listele PDL), Adrian Gurzău (PMP, intrat în Parlament pe listele PDL), Cornel Itu (PSD), Aurelia Cristea (PSD), Ioan Moldovan (ales pe listele PPDD, acum ALDE) şi Mate Andras Levente (UDMR).

Cei patru senatori sunt Alin Tişe (PNL, intrat în Parlament din partea PDL), Marius Nicoară (PNL), Alexandru Cordoş (PSD şi Laszlo Attila (UDMR).