monitorulcj.ro Menu
Politică

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, vine marţi în vizită în Sibiu, el va fi însoţit de Iohannis

Preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, va vizita, marţi, Sibiul, împreună cu soţia sa, Daniela Schadt, el urmând să fie însoţit pe parcursul întregului program al vizitei în oraş şi de preşedintele României, Klaus Iohannis, precum şi de Carmen Iohannis, anunţă un comunicat al Primăriei Sibiu transmis vineri.

În perioada vizitei sale la Bucureşti, preşedintele federal Gauck va purta discuţii politice, printre altele, cu preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş. În cadrul vizitei sale, preşedintele Gauk va rosti în 21 iunie 2016 alocuţiunea „Europa: pasiune pentru raţiune“. Manifestarea va avea loc Biblioteca Naţională a României la invitaţia „New Europe College“ şi a Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi va fi moderată de prof. Andrei Pleşu.

"Marţi, 21 iunie, Excelenţa Sa, Joachim Gauck, preşedintele Republicii Federale Germania şi Daniela Schadt vizitează Sibiul. Pe parcursul întregului program al vizitei în oraşul Sibiu înaltul oficial german va fi însoţit de Excelenţa Sa, Klaus Werner Iohannis, preşedintele României şi de Carmen Iohannis", precizează comunicatul menţionat.


Potrivit sursei citate, edilul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a precizat că în programul vizitei delegaţiei va fi şi o vizită şi o întrevedere oficială la Primărie.

Delegaţia germană va fi întâmpinată la ora 12.00 la sediul Primăriei Municipiului Sibiu de către preşedintele Klaus Iohannis alături de Carmen Iohannis şi de către Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. Distinşii oaspeţi vor fi poftiţi apoi în sala Atrium a primăriei, unde preşedintele Joachim Gauck va semna în Cartea de Onoare a Sibiului.


În 21 iunie 2016, preşedintele federal Gauck se va afla la Sibiu unde va vizita, împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, biserica fortificată din Cisnădie. Această vizită se află sub semnul patronajului pe care cei doi şefi de stat ai României şi Republicii Federale Germania îl exercită împreună, din luna aprilie 2014, asupra Fundaţiei „Bisericile fortificate“, contribuind astfel la prezervarea moştenirii culturale a minorităţii germane în România. La Sibiu, preşedintele federal Gauck va purta discuţii şi cu reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România. Totodată se va vizita Primăria, Liceul Bruckenthal şi Biserica Evanghelică.