Politică
Boc: Nu susţin pensiile speciale
Fostul premier Emil Boc, actual primar al municipiului Cluj-Napoca, a declarat, luni, că este împotriva pensiilor speciale, fiind de părere că ar trebui "să se pună stop practicii de a crea din nou categorii privilegiate" şi că principiul contributivităţii este "cel mai sănătos".
"Cred că sunt singurul care, în 2010, împreună cu majoritatea guvernamentală de atunci, am propus un proiect de lege prin care am eliminat pensiile speciale, cu excepţia situaţiei din Justiţie, unde - dat fiind sistemul de incompatibilităţi, s-a menţinut şi au fost eliminate toate pensiile speciale şi s-a impus un principiul sănătos - al contributivităţii. Să se pună stop practicii de a crea din nou categorii privilegiate, de la aleşi locali la alte categorii şi să se meargă pe unicul şi cel mai sănătos principiu - pensie mare dacă ai contribuţie mare", a declarat Emil Boc.
Fostul premier a mai spus că Guvernul este obligat să pună în aplicare legile publicate în Monitorul Oficial, chiar dacă va avea uriaşe probleme în aplicarea acestora.
"Să sperăm că raţiunea va învinge şi principiul contributivităţii se va impune, pentru că acela e echitabil cu toţi românii şi nu creează privilegii şi avantajaţi ai vremii în funcţie de situaţia politică şi de conjunctură. A crea, peste noapte, în funcţie de <influenţa> pe care o ai în Parlament pentru o lege sau alta nu este corect. Nu am susţinut şi nu voi susţine regimul pensiilor speciale, indiferent despre cine ar fi vorba, cu excepţia Justiţiei, pentru că distorsionează funcţionarea sistemului de pensii, iar bugetul are resurse limitate", a mai spus Emil Boc.
Boc a mai spus că nu va depune astfel de dosare.
"Mai mult decât atât, mai am multă vreme până la pensie, aşa că nu mă gândesc la pensie, ci la onestitate în sistemul de pensie", a conchis Boc.
La finalul sesiunii parlamentare februarie-iunie, legea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost reexaminată de Parlament, după ce CCR declarase actul normativ neconstituţional, la sesizarea Cabinetului Cioloş. Premierul a anunţat săptămâna trecută că atacă, din nou, legea la Curtea Constituţională.