monitorulcj.ro Menu
Politică

Cât au muncit deputații clujeni în ultima sesiune parlamentară

Asemenea senatorilor, aleșii clujeni din Camera Deputaților au promovat în ultima sesiune parlamentară proiecte cu impact social, care au prins la electorat.

În Parlamentul României, clujenii sunt reprezentați de 10 deputați, aleși în urmă cu patru ani. În ultimele luni, mai exact în ultima sesiune parlamentară, aceștia au promovat proiecte sociale, care prind în an electoral.

Printre proiectele controversate care s-au aflat în această sesiune parlamentară la Camera Deputaților în dezbatere s-a numărat și cel privind super-imunitatea avocaților, care a rămas însă o restanță a parlamentarilor în această sesiune. Astfel, unii deputați au promovat proiecte inițiate anul acesta sau anul trecut.


Deputatul PNL Adrian Oros a promovat 29 inițiative legislative în această sesiune parlamentară. Dintre acestea amintim o propunere legislativă privind activitatea de prevenţie în sănătate și o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului.

Deputatul a mai promovat un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Din totalul de proiecte inițiate de la începutul mandatului, în total, 16 au devenit legi.


Steluța Cătăniciu (ALDE) a promovat 8 inițiative. Dintre acestea amintim o propunere legislativă privind înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, una privind modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic precum şi a Legii privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. Cătăniciu a mai inițiat o propunere pentru înfiinţarea Muzeului Locomotivelor din Dej. De la începerea mandatului, Cătăniciu a avut 6 inițiative promulgate legi.

Aurelia Cristea (PSD) a promovat 16 inițiative legislative, cea mai cunoscută dintre acestea fiind legea antifumat. Cristea a mai promovat un proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Societăţii de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune și o propunere legislativă privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiunile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda. Din totalul proiectelor, 17 au fost promulgate legi.


Adrian Gurzău (PMP) a avut 16 proiecte, dintre care amintim o propunere legislativă pentru abrogarea unui articol din Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, un proiect de lege pentru modificarea unui articol din Legea privind reglementarea activităţii de voluntariat în România și unul privind modificarea şi completarea Legii privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Gurzău a avut 2 initiative promulgate legi.

Radu Zlati (PNL) a avut 36 de inițiative legislative, dintre care amintim o propunere legislativă privind activitatea de prevenţie în sănătate, una privind Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și o propunere legislativă pentru modificarea  unei ordonanțe de govern privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. 14 inițiative ale acestuia au fost promulgate legi.


Cornel Itu (PSD) a promovat 13 inițiative, printre care una privind înfiinţarea Institutului Naţional de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă din România, una privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiunile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda și una pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În total, dintre inițiativele sale, 17 au fost promulgate legi.

Ioan Moldovan (ALDE) a avut 12 proiecte. Dintre acestea amintim un proiect de Lege pentru modificarea Legii privind stema ţării şi sigiliul statului, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum și un proiect privind Codul fiscal. Dintre proiectele sale, 10 au fost promulgate legi.


Mircea Irimie (ALDE) a avut 16 inițiative, printre care o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate și una pentru înfiinţarea Muzeului Locomotivelor din Dej. În total, 14 au fost promulgate legi.

Elena Reuer (PNL) a avut 25 proiecte, dintre care amintim una pentru modificarea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei și una pentru modificarea şi completarea Legii privind alocaţia de stat pentru copii. În total, din inițiativele sale, 11 au fost promulgate legi.

Mate Andras (UDMR) a promovat 18 inițiative, printre care o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii și asistenţei sociale, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unei ordonanțe de guvern privind serviciile sociale și una privind sistemul unitar de pensii publice. 10 din inițiativele sale au fost promulgate legi.