monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: România a fost „vigilentă” în privinţa crizei

Şeful statului susţine că România a fost mult mai vigilentă comparativ cu alte state în privinţa măsurilor luate pentru prevenirea crizei.

Potrivit Agerpres, preşedintele Traian Băsescu a primit-o, ieri, la Palatul Cotroceni, pe Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru agenda digitală. Băsescu a declarat cu acest prilej că România a luat cu un an înaintea altor ţări europene măsurile necesare pentru combaterea crizei economice, însă acest lucru nu este recunoscut de nimeni în momentul de faţă.

Şeful statului i-a spus comisarului european că este foarte interesat de motivul vizitei acestuia la Bucureşti. „Aveţi o agendă încărcată şi dvs, nu?”, l-a întrebat, în debutul întrevederii, comisarul european pe şeful statului român. Traian Băsescu a răspuns că sunt vremuri încărcate, ca pentru orice ţară care are “ceva probleme” cu criza. În replică, Kroes a afirmat că, de fapt, 27 de state membre ale UE au probleme legate de criza economică.

„Ne-am uitat la ce s-a întâmplat în alte ţări europene şi am început să ne felicităm că am luat aceleaşi măsuri cu un an mai înainte. Desigur, nimeni nu recunoaşte, dar va veni şi vremea asta. Este clar că perioada în care creşterea putea fi generată strict prin consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie”, a adăugat Băsescu, citat de Agerpres.