Politică
Comunicat PSD Turda: Grupul de consilieri PNL dezinformează turdenii
Constatăm cu mâhnire că PNL Turda continuă dezinformarea turdenilor, după un model uzitat cu insucces în ultimii 4 ani. Așa intitulata „Informare publică a Grupului de consilieri locali PNL Turda cu privire la ședința ordinară a Consiliului Local Turda din data de 28 iulie 2016” publicată de presa turdeană este plină de afirmații care au tocmai acest scop: inducerea în eroare a turdenilor.
Ca atare suntem nevoiți să luăm atitudine de această dată, chiar dacă nu intenționăm să răspundem fiecărei ieșiri în presă a acestor politicieni care și-au propus să încetinească schimbarea și să bage ”bețe în roate” executivului din fruntea Primăriei.
Comunicatul grupului de consilieri PNL debutează cu nota de ironie deja consacrată și anume: ”finalul torid al lunii lui Cuptor a adus cu sine o mare surpriză în peisajul politicii locale: întoarcerea la situația de normalitate prin convocarea și întrunirea unei ședințe ordinare de Consiliu Local, adică acel tip de ședință de plen pentru care activitatea comisiilor de specialitate nu e deloc inutilă și de ignorat”. Trebuie să precizăm că minciuna are picioare scurte, motiv pentru care vom explica turdenilor că nu este vorba de nici o întoarcere la normalitate. Ședințele ordinare ale Consiliului Local Turda sunt programate, conform Regulamentului de organizare și funcționare al acestuia, în fiecare lună, în ultima joi a lunii. Acest Consiliu Local a fost constituit în data de 23 iunie prin ședința solemnă. În doar o săptămână, când ar fi urmat să fie convocată ședința ordinară nu se putea face mare lucru, având în vedere inerția sistemului pe care l-am găsit în Primărie. Succesiunea, cum o numesc domnii consilieri liberali, de ședințe extraordinare de Consiliu Local care a urmat nu a avut scopul invocat de aceștia ci tocmai începerea unor demersuri de a repara situația din acest municipiu, o situație generală care a fost taxată de cetățeni la votul din 5 iunie. Ținem să precizăm public că nu vom permite încălcarea legii prin tertipuri ca acelea închipuite de grupul de consilieri PNL. Nimeni nu folosește procedeele uzitate chiar de politicienii din PNL în legislatura trecută, pentru a executa derapajele cunoscute.
Încercările semnatarilor informării la care facem referire, de a semăna discordie în rândul echipei de consilieri locali care conlucrează cu scopul realizarii proiectelor propuse de noua administrație, sunt simple prosteli infantile ale unor politicieni cărora li s-au luat jucăriile. Jucăriile, stimați colegi din PNL, nu vi le-a luat primarul Cristian Matei, ci electoratul, pentru a sancționa derapajele dumneavoastră din guvernarea locală. Rezultatele guvernării PNL vor fi făcute publice cât de curând, pentru ca turdenii să poată avea o privire de ansamblu asupra dezastrului produs tocmai de cei care acum, după fiecare ședință a Consiliului Local, au acest comportament care nu le face cinste, de a dezinforma turdenii, întrucât doar această posibilitate le-a mai rămas. Spunem aceasta pentru a răspunde și afirmațiilor conform cărora vă asumați anumite merite în urma ședinței ordinare din 28 iulie. Nu vă mai asumați aceste merite, stimați consilieri PNL, întrucât sunteți în opoziție, iar majoritatea membrilor Consiliului Local care votează pentru sprijinirea proiectelor este suficientă pentru ca dumneavoastră să nu aveți nici un cuvânt de spus. Au fost ani de zile în care ați putut face multe pentru turdeni, dar nu ați făcut, așa că acum vă rugăm să ne lăsați să lucrăm pentru a construi locuitorilor acestui municipiu o viață mai bună.
În ceea ce privește interpelările domnilor consilieri locali din partea PNL, adresate executivului, precizăm că acestea pot primi răspuns în 10 zile, dar am prefera ca în acest timp executivul să muncească pentru a rezolva cât mai multe dintre problemele cu care se confruntă turdenii, inclusiv cele semnalate de domnii din PNL. Cu privire la aceste sesizări pe care consilierii PNL spun că le-au preluat de la cetățeni, acestea sunt cunoscute de multă vreme iar noul primar a demarat acțiuni pentru rezolvarea lor fără a aștepta ca aceste neajunsuri ale turdenilor să ajungă, într-un târziu, la urechile PNL.
Referitor la faptul că domnul Cristian Felezeu ”și-a exprimat nemulțumirea cu privire la necuprinderea în rectificarea bugetară a sumelor necesare reparației curții Spitalului Municipal (zona de acces rutier), solicitarea adresată în cadrul ședinței anterioare, din 18 iulie, de un alt consilier liberal, medicul chirurg Igor Cojocaru”, ținem să facem următoarele precizări: în locul domnului consilier Felezeu, ne-ar fi rușine să aducem astfel de acuze după ce a fost membru al comisiei de buget-finanțe în ultimii 4 ani! Chiar până aici s-a ajuns cu fățărnicia încât să se impute de către liberali actualei administrații nepăsarea și indolența lor și a primarului PNL din mandatul anterior? Acum, dintr-o dată, au descoperit că acea curte a spitalului este plină de gropi și ar trebui asfaltată? Vă putem spune că acolo există adevărate cratere de peste 8 ani. Vă mai putem spune că la spital, s-au tocat sume incredibile, a căror nivel urmează să se stabilească cu exactitate, fără ca pacienții, turdenii, să resimtă asta prin creșterea serviciilor. Întrebăm și noi, de ce domnul Felezeu, Cojocaru și ceilalți nu au cuprins în bugetul local al anului 2016 sume pentru asfaltarea curții spitalului?
Desigur că administrația va rezolva și această problemă, însă atitudinea domnilor consilieri PNL nu ni se pare una corectă, nici cinstită, ci una menită de semene discordie și să provoace confruntări între politicienii din Consiliul Local Turda, să creeze o atmosferă belicoasă care nu este propice luării unor decizii pe care comunitatea turdeană le așteaptă de la noi.
În încheiere, transmitem consilierilor PNL că primarul Cristian Matei a abordat cu multă atenție și a făcut demersuri concrete în direcția rezolvării problemei câinilor fără stăpân de pe raza municipiului, problemă pe care aceștia, cu nerușinare, o prezintă azi prin comunicate de presă, după ce au ignorat-o în toți acești ani cât au fost la guvernare locală. Sperăm să fie ultima dată când mai suntem nevoiți să luăm atitudine față de dezinformările aruncate pe piață de PNL, iar relațiile cu opoziția să fie unele menite să transforme Turda într-un oraș cum și-l doresc turdenii. Noi pentru asta muncim!
Organizația PSD Turda