monitorulcj.ro Menu
Politică

Profesor clujean, desemnat ambasador al României la Vatican

sursa foto looktv.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele pentru acreditarea a 13 ambasadori care au primit aviz de la Comisiile reunite de politică din Parlament externă în iunie, printre ei aflându-se şi Lilian Zamfiroiu, care în 2013 a recunoscut că a dat informaţii Securităţii.

Fostul preşedinte al Institutului Cultural Român Lilian Zamfiroiu a fost acreditat în Luxemburg. El a fost propus la şefia ICR de către PSD, după ce a deţinut titlul diplomatic de ministru consilier şi cel de adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Delegaţia Permanentă a României din Paris. Zamfiroiu a povestit într-un interviu din 2013 că le-a dat ofiţerilor de Securitate informaţii despre profesorii străini din facultate, dar a susţinut însă că nu a semnat niciun angajament.

Liviu-Petru Zăpîrţan, acreditat în calitate de ambasador pe lângă Sfântul Scaun, a fost profesor la Universitatea Babeş Bolyai, la universităţi din Malta, Nisa, Varşovia. De asemenea, el a fost ambasador în Luxemburg în perioada 1995 – 2000.


Vlad Vasiliu, fost consul general la Consulatul de la Bonn, a fost acreditat ca ambasador în Elveţia. Vasiliu a fost consul la Consulatul de la Munchen şi a mai lucrat la Ambasada de la Viena cu gradul consular secretar I şi II.

Preşedintele a semnat decretul pentru acreditarea lui Mihai Ştefan Stuparu în Egipt, anterior fiind ambasador în Quatar şi Irak.


În Cuba a fost acreditată Genţiana Şerbu, anterior fiind consul general la Cahul, Republica Moldova. Oana-Cristina Popa a fost acreditată în Serbia, după ce a fost ambasador în Croaţia.

De asemenea, Monica Mihaela Ştirbu, fost consul la Bilbao şi Sevilla, a fost acreditată în Chile, iar Tatiana Svetlana Iosiper a fost acreditată în Japonia.


Dan Iancu, fost director al Direcţiei Relaţiile cu Republica Moldova din MAE, a fost acreditat în Azerbaidjan, iar fostul difector adjunct al SIE Niculaie Goia a fost acreditat în Pakistan.

Fostul ambasador al României în Canada şi Portugalia Gabriel Gafiţa a fost acreditat în Peru, Nicolae Comănescu, fost consilier diplomatic la misiunea permanentă a României pe lângă ONU, a fost acreditat în Iordania, iar Mihai Ciompec, fost însărcinat cu afaceri în Germania, a fost acreditat în Republica Coreea.