monitorulcj.ro Menu
Politică

INTERVIU - Vasile Dîncu: “Este puțin probabil să mă reîntorc în politică”

Numele vicepremierului Vasile Dîncu a fost des vehiculat, în ultima perioadă, pentru funcția de viitor premier susţinut de PSD, după alegerile parlamentare. Ar putea da Clujul un nou prim-ministru şi mai ales s-ar putea reîntoarce tehnocratul Vasile Dîncu în politică? Sunt câteva dintre întrebările la care vicepremierul a răspuns într-un scurt interviu acordat Monitorului de Cluj.

Dacă PSD va câștiga alegerile, social democraţilor le vor rămâne puține variante pentru funcția de premier, actualul președinte  al partidului, Liviu Dragnea, fiind condamnat penal definitiv. Astfel, una dintre acestea este vicepremierul Vasile Dîncu, al cărui nume a mai fost vehiculat, după demisia Guvernului Ponta.

Zilele trecute Dîncu declara însă că în mod cert nu va candida la alegeri şi nu doreşte să revină în politică. Totuşi, vicepremierul “nu închide definitiv uşa după el”: “Dacă mi se va propune, voi hotărî atunci”, spune Dîncu.


Reporter: Veţi fi propunerea PSD pentru funcţia de premier în viitorul guvern, vi s-a făcut această propunere?

Vasile Dîncu: Mai bine să îi întrebaţi pe ei (n.red-liderii PSD), pentru că ei fac propunerile.


Aţi accepta o asemenea propunere, asta ar însemna să reintraţi în politică. Aţi reintra în politică?

Am spus de mai multe ori că nu mă interesează politica, am venit în guvernul acesta pentru un an de zile, vreau să mă întorc la instrumetele mele şi nu am niciun fel de intenţie pentru asta, restul sunt poveşti… Dacă mi se va propune, voi hotări atunci, deocamdată nu mi s-a propus, aţi văzut domnul Dragnea  a spus că nu se discută acum, a fost întrebat o dată, a zis că nu e cazul, nu sunt eu candidat, deci nu. 


Şi dacă vi se va propune, spuneţi că veţi hotări atunci, deci este posibil să vă hotărâti să reveniţi în politică?

Putin probabil.


Puțin probabil, dar nu exclus?

Nimic nu i exclus în viaţă, am fost foarte sigur că nu voi mai merge in guvern după ce am fost o dată, s-a întâmplat dintr un accident al istoriei să ajung din nou în guvern, dar am proiecte în cu totul alte direcții acum, proiecte foarte clare. Vreau să mă ocup de şcoală, am de scris carţi, vreau inclusiv să mă apuc de golf.


Cum vi se pare experienţa într un guvern tehnocrat. Este de fapt guvernul politic soluţia?

Guvernul politic este soluţia peste tot şi întodeauna sunt situații speciale când guverne de specialişti sunt puse să rezolve o situaţie tranzitorie, o situaţie de criză sau până la alegeri, aşa cum s-a întâmplat cu noi. Într un guvern de tehnocraţi ai de făcut acelaşi lucru ca şi într un guvern politic, numai că ai o susţinere mai slabă din partea unora, pentru că toată lumea te poate ataca, pentru că nu au nicio responsabilitate faţă de tine. Dar noi am avut şi susţinere parlamentară, iar în acest an o să dăm cu siguranţă, la final de mandat o dare de seamă, un raport despre guvernanţa pe care am făcut-o şi atunci o să spunem exact ce am făcut noi aici, dar nu este nicio diferenţă, şi un guvern tehnocrat si unul netehnocrat trebuie să facă acelaşi lucru.

Vasile Dâncu, deşi membru într-un cabinet de tehnocraţi, are în spate o bogată carieră politică.

Membru PSD din 1999 şi al aşa-numitului ”Grup de la Cluj”, condus de Ioan Rus, Dîncu a deţinut în perioada 2001 - 2003 funcţia de ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Adrian Năstase, după care, timp de un an, pe cea de şef al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Ulterior, în perioada 2004 - 2008, a fost senator PSD de Cluj, după care a fost observator în Parlemantul European, din partea Grupului Socialist, iar în 2007 a fost membru al PE. Pe linie de partid, a fost o perioadă lider al PSD Cluj, dar şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional, pe domeniul Analiză politică şi comunicare.

În anul 2008, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD, alături de Ioan Rus, după care, doi ani mai târziu, a demisionat şi din partid, ocupându-se de activităţile profesionale.

În luna octombrie, anul trecut, prezent la Cluj-Napoca la Conferinţa Judeţeană a PSD Cluj, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut un apel public către Vasile Dîncu să se alăture, din nou, PSD, susţinând că social-democraţia are nevoie de el. La invitaţia lui Dragnea, Vasile Dîncu a răspuns evaziv, lăsând să se înţeleagă că va avea loc doar o colaborare pe anumite proiecte. De anul trecut este vicepremier în Guvernul Cioloș.

Nu este exclus astfel, ca după alegerile parlamentare Dîncu să fie propunerea PSD pentru funcţia de premier, aşa cum au susţinut unele voci în ultima perioadă. De altfel, zilele trecute întrebat dacă îl vede pe Dîncu în poziţia de premier, susţinut de PSD, preşedintele social democraţilor Liviu Dragnea nu a dorit să comenteze posibilitatea, afirmând doar că este prea devreme pentru a discuta despre nume.