Politică
CCR a amânat, a doua oară, o decizie în privinţa legii ce îi scapă pe aleşii care şi-au angajat rude
Curtea Constituţională nu a reuşit să ia o decizie joi în privinţa legii ce îi scapă pe aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013, dezbaterile urmând să fie reluate marţi, 4 octombrie.
''În materie de lege de interpretare am decis reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie pentru continuarea verificărilor, mai ales că între timp s-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Am solicitat noi nişte date suplimentare de la ANI şi le-am primit acum două zile'', a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei.
Legea care prevede că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost atacată la CCR de 98 de deputaţi de la PSD, UDMR, minorităţi, plus un reprezentant PNL.
Textul sesizării a fost semnat de 76 de deputaţi PSD, 13 UDMR, 9 reprezentanţi ai minorităţilor şi un liberal, iar adresa de înaintare a sesizării de neconstituţionalitate a fost semnată de liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, în condiţiile în care proiectul a fost iniţiat de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, Florin Iordache, şi de deputatul UDMR Marton Arpad, fiind votat de parlamentari de la toate partidele.
Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, pe 22 iunie, cu 306 voturi "pentru" şi o abţinere proiectul de lege prin care aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.
Potrivit iniţiativei, interdicţiile introduse prin art. 38 alin. 11 au intrat în vigoare şi produc efecte juridice începând de la data de 21 august 2013, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de această dată ''nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea 96/2006 în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea 219/2013 nu a existat nicio restricţie cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputaţii şi senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora''.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au criticat iniţiativa, considerând că modificările propuse sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă şi penală.
Legea a fost introdusă în parlament după ce ANI a constatat, în octombrie 2015, că 32 de actuali sau foşti parlamentari, printre care Kelemen Atilla, Mădălin Voicu, Ion Stan, Mihăiţă Calimente, Bogdan Ciucă, Iulian Iancu şi Ion Mocioalcă, au fost în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.
Potrivit ANI, 14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator şi-au angajat rudele în birourile lor parlamentare, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese fiind de 1.062.798 de lei (aproximativ 240.000 de euro).
Astfel, au fost găsiţi în conflict de interese deputaţii Mihăiţă Calimente (PNL), Liviu-Bogdan Ciucă (ALDE), Gheorghe Firczak (Minorităţi), Iulian Iancu (PSD), Miron Ignat (Minorităţi), George Ionescu (PNL), Kelemen Atilla-Bela-Laszlo (UDMR), Ion Mocioalcă (PSD), Iuliu Nosa (PSD), Laurenţiu Nistor (PSD), Vasile Daniel Oajdea (PP-DD), Neculai Răţoi (PSD), Ion Stan (PSD) şi Mădălin Ştefan Voicu (PSD), precum şi senatorul Cătălin Croitoru (PSD).
În conflict de interese au fost, în timpul mandatelor de parlamentar, şi foştii deputaţi Aledin Amet (minoritati), Gheorghe Ana (PSD), Ştefan Vasile Beres (UDMR), William Gabriel Brânză (PDL), Viorel Vasile Buda (PNL), Sorin Gheorghe Buta (PDL), Petru Călian (PDL), Vasile Cărare (PDL), Radu Eugeniu Coclici (PSD), Relu Fenechiu (PNL), Gheorghe Gabor (PNL), Mircia Giurgiu (PSD), Pavel Horj (PNL), Doru Braşoan Leşe (PNL), Corneliu Olar (PDL), Sorin Ştefan Zamfirescu (PDL) şi Dan-Radu Zătreanu (PDL).