Politică
Aurel Pascu, liderul unei fundaţii a romilor, desemnat potenţial candidat pentru Parlament
Aurel Pascu, liderul unei fundaţii a romilor din Cluj-Napoca, se situează pe primul loc în sondajul de opinie al mai multor asociaţii ale romilor şi ar putea candida pentru Parlament pe listele unor partide.
“La finalul sondajului de opinie online, care a durat o săptămână şi a fost iniţiat de mai multe asociaţii ale romilor din Transilvania, avem rezultatele, acestea arătând faptul că un număr de 5.588 de romi din ţară şi diaspora au ales persoana pe care o doresc pe un loc eligibil pe lista unui partid românesc pentru Parlament. Pe primul loc, cu 46,3% din voturi, s-a clasat Aurel Pascu, liderul unei fundaţii a romilor din Cluj-Napoca, urmat de Dorin Cioabă şi de manelistul Florin Salam. Aceasta este opinia romilor, romii au ales şi doresc o schimbare radicală a reprezentării etniei în Parlament. După 26 de ani, reprezentarea romilor în Parlament nu a avut niciun effect”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Florin Bârsan, reprezentant al Partidului Alianţa Democrată a Romilor din România.
El a mai spus că urmează să aibă loc discuţii cu partidele româneşti pentru ca acestea să accepte includerea, pe un loc eligibil, a reprezentantului romilor.
“Nu dorim să candidăm în numele unui partid etnic, al romilor, ci pe lista unui partid românesc, pentru că astfel vom avea mai mari şanse să iniţiem legi care privesc etnia romilor, pe care să le vedem votate în Parlament, cu susţinerea partidelor mari. Am dori ca mai mulţi reprezentanţi ai etniei să fie incluşi pe listele partidelor româneşti. Numai aşa romii vor putea fi reprezentaţi în Parlament. În schimbul includerii reprezentanţilor etniei rome pe aceste liste, reţeaua organizaţiilor romilor din Transilvania ar putea aduce circa 70.000 de voturi, din România sau străinătate, pentru partidul care acceptă un reprezentant al etniei pe lista de Parlament, indiferent de judeţ”, a declarat, la rândul său, Aurel Pascu.
El a mai spus că discuţiile vor fi purtate cu PSD, PNL, PMP şi ALDE.
Asociaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Cluj, Asociaţia Romilor din Transilvania, Centrul Creştin al Romilor, Partidul Alianţa Democratică a Romilor, Fundaţia Roma Umanitate Cluj-Napoca, Fundaţia Sindy Humanitas şi Organizaţia Etnică a Romilor din România au lansat, pe 23 septembrie, un sondaj de opinie pentru identificarea celei mai potrivite persoane care să-i reprezinte pe romi în Parlament.