Politică
Peste 700 km de drumuri se pregătesc să intre în reabilitare
Licitaţia privind reabilitarea a peste 480 de kim de drumuri judeţene ar putea fi adjudecată în timp record, deşi documentaţia ce trebuie analizată este foarte stufoasă, fiind înregistraţi nouă ofertanţi.
“Lucrăm în momentul de faţă cu patru comisii la analiza ofertelor pentru licitaţia privind drumurile judeţene. Sunt 30 de oameni care lucrează şi sper ca în şapte zile să avem o soluţie. Dacă nu vom avea contestaţii, în zece zile intrăm şi lucrăm. Deja avem o sumă importante în buget pentru drumuri şi sper să putem începe cât mai repede”, a declarat ieri preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. El a dezvăluit că în cel mai scurt timp ar putea fi demarată o a doua licitaţie pentru modernizarea drumurilor judeţene. Noua etapă vizează în jur de 300 de km de drumuri. “Săptămâna viitoare, în şedinţa de Consiliu Judeţean, vom aborda şi o listă suplimentară, etapa a doua de drumuri, care va intra şi ea în licitaţie şi undeva în luna august sperăm să putem adjudeca şi acolo. Este vorba de contracte-cadru pe care le avem pe fiecare lot. În măsura în care avem fonduri vom da comandă de pornire a lucrărilor pe fiecare lor. Cu acest nou proiect prindem practic toate drumurile din judeţul Cluj, ceea ce este foarte important”, a mai anunţat Tişe. Deşi încă nu s-a făcut o prioritizare a lucrărilor, în această vară se va lucra cel mai probabil pe drumurile de munte, unde iarna vine mai repede. Restul drumurilor ce vor intra în executare cu prioritate vor fi alese în funcţie de trafic şi de zonă. M.O.