Politică
Liberalii clujeni se înscriu oficial în cursa pentru parlamentare. „Paraşutatul” Sorin Moldovan ţine “cu dinţii” de un loc la Camera Deputaţilor.
Liberalii clujeni îşi depun duminică, la Biroul Electoral Judeţean candidaturile penru alegerile parlamentare. PNL Cluj l-a păstrat pe lista pentru Camera Deputaţilor pe Sorin Moldovan, omul impus de Vasile Blaga.
Liberalii şi-au validat zilele trecute lista candidaţilor de la Cluj pentru Parlamentul României, care este de altfel cea anuţată acum două săptămâni. După mai multe bâlbâieli şi în ciuda nemulţurilor unor primari din judeţ, liderul PNL Cluj, Daniel Buda l-a păstrat şi pe „paraşutatul” Sorin Moldovan, găsindu-i acestuia un loc călduţ pe lista pentru Camera Deputaţilor, în defavoarea unui clujean.
Obedientul șef al PNL Cluj nu iese din voința lui Blaga
Deși a fost împuternicit să semneze listele candidaţilor din ţară, președintele PNL Cluj Daniel Buda declara, în urmă cu câteva săptămâni, că nu știe încă ce decizie va lua în privința omului lui Blaga: “O să decidem(…), lucrurile sunt în mișcare încă, nu știu ce va fi”. Aşa cum Monitorul de Cluj a anticipat, acesta a fost păstrat .
Decizia liderului de la Cluj ar fi trebuit să fie cu atât mai ușor de luat cu mai mulți primari PNL din Cluj au amenințat că nu se vor implica în campania electorală dacă Moldovan va fi menținut pe listă. Mai mult, deşi Daniel Buda este şi preşedintele Comsiei de Etică a partidului, nu a ieşit din voinţa lui Vasile Blaga, alegând să păstreze pe listă “nepoţi” şi “dalmaţieni”. Pe de altă parte, zilele trecute, Daniel Buda se lăuda chiar că liberalii aplică criteriile de integritate pentru candidați, dar pe lista pentru Parlament de la Cluj și din țară se regăsesc și câțiva liberali cu o imagine „șifonată”.
“Nepotul” lui Blaga
Despre Moldovan s-a spus în urmă cu câţiva ani, când a candidat impus de la centru la Vaslui, că ar fi nepotul lui Vasile Blaga, însă fostul ministru de Interne a negat existența unei relații de rudenie între ei explicând că este „prieten cu tatăl lui Sorin Moldovan dinainte de ’89“.
Sorin Dan Moldovan este fiul lui Petrică Moldovan, om de afaceri potent din Oradea şi membru ex-PDL. Juniorul Moldovan a ocupat în timpul guvernării portocalii (2008-2012) funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, iar calitățile care l-au recomandat au fost probabil banii mulţi încasaţi de tatăl său şi relaţia apropiată cu preşedintele Vasile Blaga. De altfel, Sorin Moldovan a mai fost o dată „parașutat” să candideze la parlamentare, la Vaslui, în 2012 dar a reușit să strângă doar 1.919 voturi.
Sorin Dan Moldovan a cunoscut o ascensiune politică lină. Astfel, în 2008 el a fost ales preşedinte la nivel naţional al organizaţiei studenţeşti a PDL. Apoi, un an mai târziu, la vârsta de 23 de ani, a fost angajat în cadrul Ministerului Educaţiei direct pe o funcţie de director general. În paralel, a lucrat ca economist la una dintre firmele tatălui său. Ulterior, i s-a dat funcţia de preşedinte al Comisiei Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.
Pe cine vrea PNL Cluj să trimită în Parlament
Vă reamintim, lista pentru Senat este deschisă de senatorul liberal Marius Nicoară, fost președinte al PNL Cluj, și Călin Tuluc (PDL), consilier județean. Pe următoarele locuri se află președintele CJ Cluj, Alin Tișe (PDL), și consilierul județean Gabriela Gârboan (PNL).
Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Florin Stamatian (PDL), fost prefect de Cluj, urmat deputatul Adrian Oros (PNL). Pe locul III se află Sorin Moldovan, impus de Vasile Blaga, iar pe următoarele două locuri considerate eligibile se află vicepreședintele CJ Cluj, Marius Mânzat (PNL), și fostul primar de Turda, Tudor Ștefănie (PDL). Pe locurile 6 — 10 figurează Irina Munteanu (PNL, Câmpia Turzii), Ovidiu Câmpean (PDL), Mircea Pușcă (PNL), un candidat nedesemnat încă și Radu Zlati (PNL).
Citiţi şi Buda, Etica este totuna cu integritatea sau nu?
PNL și-a validat candidații . „Dalmațienii” și „nepoții” se țin tare