monitorulcj.ro Menu
Politică

Primăria: Autorizaţiile taxi nu sunt de vânzare

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în urma numeroaselor sesizări primite, atrage atenţia cetăţenilor care doresc să beneficieze de una sau mai multe autorizaţii de taxi asupra faptului că acestea nu pot fi vândute de către titulari.

Posibilitatea de a intra în posesia unei astfel de autorizaţii se face prin cesionarea parţială sau totală, numai în următoarele situaţii: prin fuziunea a două sau mai multe societăţi, prin diviziunea unei societăţi, prin transfer – când se renunţă la una sau mai multe autorizaţii de taxi, în favoarea unor angajaţi ai transportatorului sau când o persoană fizică autorizată se transformă în societate comercială. Potrivit municipalităţii, în momentul de faţă sunt valabile şi se vor cesiona numai autorizaţiile taxi care deţin ştampilă de vizare pe anul 2011. Modificările în actul constitutiv al societăţiilor comerciale nou înfiinţate cu privire la asociaţi (deţinători), trebuie făcute prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. În caz contrar, acestea nu sunt admise ca fiind valabile. „Cei care au achiziţionat o autorizaţie de taxi în alte condiţii decât cele prezentate nu vor beneficia de aceasta deoarece nu este valabilă, neîndeplinind condiţiile care au stat la baza emiterii ei”, atrag atenţia reprezentanţii Primăriei.       M.O.