monitorulcj.ro Menu
Politică

„Agricultorul” Buda le ia apărarea IT-iştilor: „Este o nedreptate să nu primiţi aceiași bani pe care îi plătim fermierilor”

Europarlamentarul clujean Daniel Buda, membru în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, crede că IT-iştii aflați la început de drum care vor să lanseze o afacere în domeniu ar trebui sprijiniţi cu aceeaşi sumă pe care o primesc tinerii în cazul în care se instalează la ţară pentru a-şi deschide o fermă.

Foto arhivă

Buda vrea să înainteze o astfel de propunere inclusiv Guvernului. Deputat european din partea Partidului Populiştilor Europeni, Daniel Buda a participat în weekend la o întâlnire cu studenţii Politeşhnişti şi cadre de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pe tema agendei digitale europeane şi a oportunităţilor de dezvoltare pentru România în acest domeniu. La întâlnire au luat parte alţi doi europarlamentari, Iuliu Winkler, tot din partea PPE, fost ministru al Comunicaţiilor şi Victor Negrescu, reprezentant al Alianţei Socialiştilor şi Democraţilor europeni.

Deşi Comisia Parlamentului European din care face parte ca titular este cea de Agricultură, Buda a menţionat că este la curent cu mediul digital,  fiind membru supleant în Comisia Juridică a PE, care reglementează şi acest domeniu. Europarlamentarul a subliniat că deşi tinerii inovatori ar putea beneficia de finanţare europeană prin programul Orizont 2020, finanţările nu pot fi încă accesate efectiv, pe fondul birocraţiei foarte stufoase.


„La fel ca pentru fermieri”

Buda a venit în schimb cu o propunere pe care ar urma să o înainteze inclusiv Guvernului: „Comisia mea de de bază este Agricultură, Juridica este a doua. Nu pot să înţeleg cum s-a ajuns astăzi să nu putem să finanţăm serios şi consistent de la bugetul naţional cei care activează în domeniul dumneavoastră, dar avem bani, foarte mulţi, în ceea ce instalarea tinerilor fermieri. Adică acolo putem să dăm 70.000 de euro pentru a-i instala pe aceşti oameni în diverse zone, sigur ei fiind foarte importanţi, dar în acelaşi timp cred că va trebui să verificăm puţin legislaţia de ce nu se poate face acest lucru, pentru că mi se pare o chestiune de profundă nedreptate şi de inechitate faţă de dumneavoastră”, a subliniat europarlamentarul.

Tinerii cu vârsta între 18-40 de ani pot beneficia prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – Sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, de finanţare nerambursabilă pentru deschiderea unei exploataţii agricole. Suma nu este însă de 70.000 de euro, cum afirmă europarlamentarul şi cum s-a vehiculat în trecut, ci de 40.000 sau 50.000 de euro, în funcţie de mărimea exploataţiilor şi se acordă în două tranşe.