Politică
Kelemen Hunor cere majorităţii româneşti să ţină cont de promisiunile făcute la Alba Iulia
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a cerut majorităţii româneşti să ţină cont de promisiunile făcute la Alba Iulia, când în Rezoluţia adoptată atunci s-a vorbit despre egalitate în drepturi. Liderul Uniunii a declarat duminică la Cluj că maghiarii trebuie să se concentreze pe valorile trasilvane "pentru că merită să construieşti un viitor în această ţară".
“Se apropie 2018, momentul când se vor aniversa 100 de ani de la Marea Unire. Nu ne este indiferent în ce stare sufletească vom ajunge noi să fim martori la acele aniversări. S-au făcut promisiuni acolo, s-au scurs 100 de ani, sunt patru generaţii. Acel moment, 1918, a însemnat o înfrângere pentru noi, să fie clar acest lucru. Nu poţi uita durerea cauzată de această înfrângere, nu poţi să treci peste durerea aia. Dar, aşa cum au trecut alţii peste acele momente dificile, putem jeli, dar acest lucru trebuie, la un moment dat, să se încheie, trebuie să continuăm cu munca. Noi, la fel ca generaţiile de dinanitea noastră, trebuie să spunem că se poate, că trebuie să ne concentrăm pe valori, pe valorile trasilvane, că merită să construieşti un viitor în această ţară”, a spus Kelemen Hunor.
În opinia lui Kelemen Hunor, există o tendinţă de asimilare a minorităţii maghiare.
“Putem respecta suveranitatea acestei ţări, putem respecta comunitatea majoritară dacă aceasta, prin liderii săi politici, va putea şi va ţine cont de promisiunile făcute în 1918 la Alba Iulia. Acolo s-a vorbit, în acea Rezoluţie, despre egalitate în drepturi, în privinţa învăţământului, administraţiei publice, egalitate în drepturi faţa instanţelor şi folosirea limbii materne. Noi nu dorim altceva decât ca acele promisiuni să fie asumate de orice putere şi de orice guvern în această ţară. Există o tendinţă de asimilare a minorităţii maghiare, a minorităţilor din această ţară, dar există un vis al nostru, ca maghiarii din România să fie recunoscuţi ca factori constituanţi ai ţării”, a spus liderul UDMR.