Politică
Cristian Diaconescu aşteaptă 10% din partea UNPR
Vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu a declarat într-un interviu acordat ziarecom că partidul din care face parte îşi propune să strângă 10% la alegerile din 2012.
“Aşa cum arată situaţiile pe care noi le avem, oricum am trece de pragul electoral, speranţa noastră e să trecem de 10% în perioada următoare. Sunt câteva sute de primari care şi-au exprimat adeziunea semnată faţă de UNPR. În toamnă va fi o reuniune la Bucureşti în care îi adunăm, lucrurile să fie cât se poate de certe”, a explicat Diaconescu, citat de ziare.com. Pe de altă parte, potrivit senatorului UNPR, “momentul reper” îl vor reprezenta alegerile locale. Cât despre parlamentare, speranţa UNPR este “relativ normală”, susţine el.“Sondajele noastre ne arată un procent de aproximativ 7%, sigur în măsura în care, atunci când se fac investigaţiile sociologice, se au în vedere şi zonele cum ar fi Bucureşti, sectorul agricol Ilfov, Olt, Dolj, Gorj sau Iaşi, Neamţ, zonele în care ponderea politică e ceva mai semnificativă. Sigur, în alte zone, lucrurile nu sunt foarte dezvoltate din punct de vedere politic, dar cam aşa stăm, ca imagine de ansamblu”, a mai spus Diaconescu.