Politică
Călin Popescu Tăriceanu, la Cluj: “Guvernul care va urma după alegeri va trebui să stabilească o ţintă de aderare la euro”
Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a comentat ieri, la Cluj, declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de săptămâna trecută, potrivit căreia România nu are un termen limită şi nici nu este bine să aibă unul referitor la aderarea la zona euro. În opinia acestuia, următorul guvern va trebui să stabilească un orizont de timp pentru aderarea României la moneda euro.
“Eu sunt un partizan fervent al proiectului european. Eforturile mele în prima parte a mandatului de prim ministru au fost concentrate, dedicate aproape în exclusivitate îndeplinirii condiţionalităţilor pentru aderarea la UE. Vă aduceţi aminte că puţină lume îmi dădea credit că voi reuşi. Discutasem la vremea respectivă cu guvernatorul BNR şi ideea noastră a fost de a stabili obiectivul de aderare la zona euro în 2014. (...) Eu nu cred că este bine să nu ne fixăm un obiectiv. (...) Dacă eşti conducătorul unei ţări, trebuie să ai o viziune clară despre ceea ce vrei să faci în viitor. Vrem să ne integrăm în UE şi să fim o ţară care simţim din toate punctele de vedere că avem şi drepturi şi responsabilităţi? Eu zic că aşa ar fi normal şi ca atare ar trebui ca România să-şi propună, dacă 2014 e termen depăşit, să-şi propună un nou termen, în interiorul căruia să se angajeze şi să se pregătească. Nu ştiu dacă noi vom mai reuşi atât de uşor să îndeplinim condiţionalităţile legate de aderarea la euro'”, a declarat Tăriceanu.
“Am văzut astăzi (n.red- marţi) o întreprindere care are 97% export de produse de înaltă tehnicitate. Deci, sunt oameni capabili şi sunt unii care ştiu să muncească şi să fie competitivi. Dacă vom face lucrul acesta, eu cred că România poate să îndeplinească condiţiile de aderare la zona euro şi eu aş vrea să ajungem, dar nu e rolul preşedintelui să stabilească, aceasta este treaba guvernului, împreună cu BNR. Atunci, eu cred că guvernul care va urma după alegeri va trebui să stabilească o ţintă de aderare la euro în aşa fel încât să mobilizăm nişte energii, nu să lăsăm ţara să funcţioneze ca un vapor în bătaia vântului, care n-are cârmă'', a completat Tăriceanu.
Pe de altă parte, Tăriceanu i-a criticat pe guvernanţi şi a subliniat că România nu poate fi condusă de oameni care îşi fac ucenicia la locul de muncă.