Politică
ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Emil Boc: „Avem nevoie de o guvernare stabilă, pentru că urmează vremuri dificile”
Primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc a votat la fosta Şcoală numărul 10, din cartierul Zorilor. El a venit alături de soţia sa, în curtea şcolii fiind aşteptat de liderii PNL Cluj şi candidaţi la parlamentare. La ieşire, primarul a declarat că a votat cu cei care cred că România merge înainte, prin investiţii şi locuri de muncă.
„Am votat cu cei care cred că România merge înainte, prin investiţii şi locuri de muncă. Acestea reprezintă deopotrivă cea mai bună cale spre creşterea economică şi în acelaşi timp cea mai bună formă de protecţie socială. Pe de altă parte, îi îndemn pe toţi clujenii să meargă la vot. De ce? Avem nevoie de o guvernare stabilă, pentru că urmează vremuri dificle. Trăim într-un context geopolitic destul de încărcat, opţiunile vecinilor noştri le cunoaşteţi. România are nevoie de consolidarea statutului său în UE, în NATO şi în parteneriatul strategic cu Statele Unite. De asemenea, anul viitor urmează patru alegeri strategice în UE de care depinde viitorul euro şi al UE: alegerile din Franţa, din Germania, în Olanda şi din nefericire alegeri din Italia. Cu alte cuvinte e bine să avem un guvern stabil, legitim, iar această legitimitate nu poate rezulta decât dintr-o largă participare la vot a românilor. De aceea îi invit pe toţi să meragă la vot”, a spus Emil Boc.