monitorulcj.ro Menu
Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Beznă la sediul PMP Cluj şi dezamăgire mare la PRU

PMP şi PRU se află potrivit exit-poll-ului IRES anunțat la ora 21.00, sub 5%, ceea ce înseamnă că nu vor intra în Parlament.

Pe de altă parte, într-un alt studiu, SOCIOPOL, PMP trece de 5%. La anuțarea primelor rezultate, sediul Partidului Mişcarea Populară era gol, iar lumina era stinsă.

Așa cum arătau primele sondaje de zilele trecute, PRU nu face pragul de 5%. “Cred că putem spune oricum că suntem optimişti şi aşteptăm numărătoarea voturilor. Vom sta aici, avem numărătoare paralele şi practic nu s-a încheiat votul şi în diaspora. Eu cred că după numărătoarea voturilor lucrurile se vor schimba în ţară şi pe Cluj”, a declarat senatorul Alexandru Cordoş.


Vă reamintim, PSD a obținut 45,8 la sută din voturi la alegerile legislative din 2016, urmat de PNL cu 20,8 la sută din voturi, potrivit estimărilor exit-poll-ului IRES, realizat la comanda Digi24, pe baza datelor culese până la ora 20:00.

ALDE ar avea 6,3 la sută din voturi, astfel că o coaliție PSD-ALDE ar avea, teoretic, peste 50 la sută din voturi, potrivit digi24.ro.


Al treilea cel mai bun rezultat aparține USR-ului, cu 9,2 la sută din voturi. În Parlament mai intră UDMR, care ar fi obținut 6,7 la sută din sufragii.

Potrivit sondajului, PRU ar urma să nu intre în Parlament.

Etichete: pmp pru