monitorulcj.ro Menu
Politică

PPMT cere UDMR să publice și “partea secretă” a acordului cu PSD-ALDE

Președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Szilagyi Zsolt, a solicitat miercuri conducerii UDMR să publice « partea secretă » a acordului de colaborare încheiat cu PSD.

"Există un acord de colaborare parlamentară de o pagină jumate, care a fost publicat, dar noi cerem să fie publicată și partea secretă a acestuia. Dacă acest acord stă la baza susținerii UDMR-ului în Parlament față de guvernul actual, atunci avem de a face cu un banc prost. Niciodată în 26 de ani nu a existat un acord atât de șubred, atât de slab, care nu spune nimic, un acord atât de vag, care nu vorbește despre obligații sau anumite angajamente concrete", a declarat, miercuri, în conferință de presă, Szilagyi Zsolt.

El a precizat că, în ce privește UDMR, există 'o tradiție a înțelegerilor și a acordurilor secrete', dând exemplu cele de la începutul anilor 1990 și tratativele secrete din Neptun.


'Noi credem că acest acord de nouă puncte, care este un banc prost pentru comunitatea maghiară, este de fapt întărit de un acord secret. Noi cerem publicarea acestui acord secret,' a subliniat Szilagyi.

Președintele PPMT consideră că acest acord este, de altfel, 'un autogol, atât pentru UDMR, cât și pentru PSD, dar și pentru România', semnatarii acordului recunoscând astfel că prevederile privind drepturile minorităților din acele convenții semnate în 2006 nu sunt respectate în 2017.


'Dacă sunt respectate, de ce trebuie un acord politic la formarea unui nou guvern? De ce trebuie în anul 2016 un acord politic să oblige practic Guvernul României să pună în practică un tratat internațional pentru care a fost asumată o răspundere pentru punerea în practică tocmai prin actul ratificării,' a declarat Szilagyi.

Liderul PPMT susține că cei din conducerea UDMR ar trebui să răspundă cum au fost folosite fondurile primite de Uniune de la stat, de aproape 5 milioane de euro, dar și dacă a existat o înțelegere la negocierile privind formarea noului guvern și susținerea parlamentară a unor miniștri 'certați cu legea'.

Etichete: PPMT UDMR