monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce spune președintele CCR despre sesizarea lui Ciorbea pe Legea 90/2001

Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, a declarat, joi, că sesizarea Avocatului Poporului în ceea ce priveşte Legea 90/2001, care nu permite celor condamnaţi penal să fie membri ai Guvernului, este „o speţă foarte complicată” şi că, din acest motiv, nu a stabilit încă un termen de judecată.

„E o speţă foarte complicată, pentru că are o încărcătură politică şi o presiune mediatică extraordinară, nu că conţinutul ei ar fi foarte complicat. Este şi aşa, dar este complicată mai ales prin reverberaţiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni”, a declarat Valer Dorneanu.

Preşedintele CCR a spus că a cerut puncte de vedere de la Senat, Camera Deputaţilor şi Guvern, pe care încă nu le-a primit. „După ce le vom primi şi după ce judecătorul raportor va redacta raportul, vă pot spune care e termenul (de judecată - n.r.)”, a precizat el, potrivit digi24.ro.


Dorneanu a mai spus că speţa este complicată şi prin prisma presiunilor opiniei publice, pe care el le simte că „se răsfrâng” inclusiv asupra sa, deoarece a semnat Legea 90/2001 în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Este complicată (speţa - n.r.) mai ales prin reverberaţiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni, unele din ele răsfrângându-se şi asupra multora dintre judecători, inclusiv a mea, că am vina că aş fi semnat acea lege. Care lege a făcut parte din vreo o mie de legi pe care le-am semnat, obligat fiind ca preşedinte să semnez proiectele de legi care au fost adoptate”, a explicat Valer Dorneanu.


Întrebat dacă faptul că legea care este acum supusă judecăţii Curţii Constituţionale, al cărei preşedinte este, poartă semnătura sa îl face incompatibil să se pronunţe în această speţă, Valer Dorneanu a negat. „Nu, nu există instituţia recuzării şi a incompatibilităţii la CCR”, a precizat el.

Legea 90/2001, care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului, a fost atacată la CCR de către Avocatul Poporului pe 5 ianuarie.


Demersul lui Victor Ciorbea a fost criticat dur de societatea civilă, care i-a cerut demisia din funcţia de Avocat al Poporului. Aproximativ 200 de oameni au protestat, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, demonstranţii scandând „Jos Ciorbea!”, „Avocatul hoţilor şi al mafioţilor!”, „Demisia!”, unii dintre ei purtând pancarte, iar alţii având lopeţi cu care au făcut pârtie pe trotuarele din Piaţa Universităţii. Proteste similare au avut loc şi la Cluj-Napoca şi la Iaşi.

O petiţie online prin care se cere demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, a fost iniţiată la sfârşitul săptămânii trecute. Petiţia, intitulată „Victor Ciorbea, eşti concediat”, fusese semnată, până miercuri seară, de circa 143.000 de persoane.


Victor Ciorbea a declarat că cei care în ultimele zile i-au cerut demisia sunt „bieţi oameni” care nu ştiu despre ce este vorba şi nu au avut nici răbdarea şi nici interesul să citească excepţia pe care a formulat-o la Curtea Constituţională în cazul legii care împiedică persoane condamnate definitiv să fie miniştri.

Etichete: ccr Victor ciorbea