monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce conţine proiectul de graţiere: Care sunt pedepsele care vor fi graţiate şi cine va fi scutit de jumătate din pedeapsă

Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de OUG privind graţierea unor pedepse, printre prevederi fiind graţierea în întregime a unor pedepse cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani.

Astfel, potrivit OUG se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani (inclusiv) precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, această prevedere aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei, scrie Mediafax.

De acesta prevedere nu beneficiază cei care: au săvârşit contra siguranţei statului prevăzute în articolul 155-173 Cod penal anterior şi în art 394-412, infracţiuni de omor, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate, violare de domiciliu, şantaj, viol, act sexual cu un minor, agresiune sexuală, corupţie sexuală, incest, furt, tâlhărie, piraterie, înşelăciune, ultraj, tortură, represiunea nedreaptă, evadare, înlesnirea evadării, părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, falsificarea de monede sau de alte valori, falsificarea de valori străine, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori; luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior şi cod penal în vigoare; darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior şi art. 290 cod penal în vigoare; traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior şi art. 291 cod penal în vigoare; cumpărarea de influenţă prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, relele tratamente aplicate minorului, traficul de stupefiante, falsificarea de alimente sau alte produse, proxenetismul , constituirea unui grup infracţional organizat, racolarea minorilor în scopuri sexuale, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori , folosirea serviciilor unei persoane exploatate; folosirea prostituţiei infantile, pornografia infantilă, fraudele comise prin sistemul informatic şi de plată electronice, traficul de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România, divulgarea informaţiilor secret de stat, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.


De asemenea, nici ce care au săvârşit următoarele infracţiuni reglementate în legi speciale nu vor beneficia de graţiere: infracţiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, infracţiunile prevăzute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României; infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000; infracţiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului; infracţiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicată; infracţiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 şi 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionare corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; infractiunile prevăzute de art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalităţii organizate; infracţiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

OUG prevede înjumătăţirea pedeapsei pentru persoanelor care au împlinit 60 de ani, pentru femeile însărcinate şi pentru condamnaţii care au în întreţinere minori cu vârsta de până la cinci ani. De asemenea, se înjumătăţeşte "sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale".


Prevederile menţionate anterior nu se aplică recidiviştilor.

Documentul prevede condiţionarea graţierii de achitarea despăgubirilor la care condamnatul a fost obligat de instanţă, în termen de un an de la eliberare. Condiţia nu este valabilă pentru persoanele care au împlinit 60 de ani, pentru femeile însărcinate, cei care au în întreţinere minori cu vârsta de până la cinci ani şi celor diagnosticaţi cu boli incurabile în faze terminale.


​În OUG se prevede ca în cazul unei eventuale aplicării în mod succesiv a unor dispoziţii de graţiere cu privire la aceeaşi pedeapsă se va lua în considerare numai dispoziţia de graţiere mai favorabilă condamnatului. Totodată, "graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată".

Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative şi nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum şi celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras, se arată în proiectul de lege.


Persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi, dispoziţiile OUG aplicându-se numai faptelor comise până la 18 ianuarie.