monitorulcj.ro Menu
Politică

Liviu Dragnea: M-am întors din SUA şi l-am găsit pe Iohannis în fruntea unei noi mineriade

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă că la întoarcerea din SUA l-a găsit pe preşedintele Klaus Iohannis ''în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie''.

''M-am întors de la instalarea preşedintelui Americii şi l-am găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Preşedintele ţării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale şi cerând aberaţii constituţionale: retragerea unor ordonanţe, mai ales a unora care nu au fost date'', a scris Dragnea pe Facebook duminică seara.

În opinia sa, mitingul de duminică seara este un început de lovitură de stat.


''De fapt, preşedintele Iohannis vrea, aşa cum a vrut şi fostul preşedinte Băsescu, să pună în cătuşe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituţii fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese. Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în ţara lor, fără teama că sunt ascultaţi, urmăriţi, hăituiţi, şantajaţi şi nedreptăţiţi. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susţin acţiunile împotriva corupţiei, dar împotriva adevăratei corupţii. Astă seară am solicitat Ministrului de Interne să retragă jandarmii din faţa sediului PSD, fiindcă eu consider că PSD n-are motive să fie apărat. PSD e apărat de ideile lui politice, de programul de guvernare şi de suportul popular'', susţine social-democratul.

El îi asigură pe români că nu-i va mai permite preşedintelui Iohannis ''să răstoarne ordinea constituţională, să uzurpe calităţi oficiale intrând abuziv în şedinţele de guvern sau să incite la dezordine socială şi violenţă''.


''Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al preşedintelui Iohannis, viaţa românilor are nevoie de bunăstare şi siguranţă'', încheie Dragnea.

Protestul din Capitală s-a încheiat, peste 15.000 de oameni protestând în faţa Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi ALDE. Oamenii s-au strâns la ora 17.00 la Piaţa Universităţii, unde, timp de câteva minute, a fost prezent şi şeful statului, Klaus Iohannis. ''O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia ca zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignaţi'', a spus Iohannis.


Protestele au început în ţară după ce Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.


Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.