Politică
Final al Ordonanţelor 13-14 în Parlament: Camera Deputaţilor a aprobat OUG 14 şi legea de respingere a OUG 13. Liviu Dragnea, absent la vot
Camera Deputaţilor a votat marţi OUG 14, CU 292 de voturi pentru şi o abţinere, trei parlamentari nexeprimându-şi dreptul de vot.
De asemenea, deputaţii au aprobat Legea pentru respingerea OUG 13, cu 291 de voturi pentru şi 3 abţineri, un deputat neexprimându-şi dreptul de vot.
Anterior, deputaţii au avut dezbateri asupra celor două ordonanţe, PNL cerând garanţii că nu va mai exista un alt atac la justiţie, iar USR îngroparea "calului mort" – OUG 13, deputatul PSD Eugen Nicolicea apreciind că OUG 14 a fost dezbătută în regim de urgenţă, iar "restul sunt declaraţii politice".
Preşedintele interimar al PNL a cerut liderilor PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, dar şi premierului Sorin Grindeanu, să renunţe la orice atitudine care poate să se transforme într-un atac la justiţie. De asemenea, PNL a cerut majorităţii parlamentare să spună "transparent, predictibil şi cu fermitate", cum intenţionează să pună în acord deciziile CCR cu prevederile Codurilor penale.
Dragnea, absent la vot. Turcan: I-ar fi tremurat mânuţa
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lipsit de la votul dat OUG 13 şi OUG 14, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, gestul său fiind sancţionat de liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, care a afirmat că social-democratului i-ar fi "tremurat mânuţa dacă ar fi votat aceste două proiecte de lege".
"Mă uit cu atenţie în sală şi nu văd o persoană care ar fi putut să se exprime pe acest vot şi anume cel care v-a adus în acestă situaţie, Liviu Dragnea. Probabil că i-ar fi tremurat mânuţa dacă ar fi votat aceste două proiecte de lege. Astăzi pare că s-a încheiat epopeea celor două OUG, 13 şi 14 şi că a fost corectată o greşeală (...) O greşeală a spus premierul Grindeanu, la Bruxelles, că a fost OUG 13, însă, în ţară a spus cu totul altceva", a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, în sesiunea de explicare a votului dat în plenul Camerei Deputaţilor.
PNL a cerut, în plen, ca Guvernul Grindeanu să îşi dea demisia, Turcan, susţinând că "a decredibilizat" România.