monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc spune că România a ieşit din recesiune dar nu e timp de şampanie

Premierul Emil Boc a afirmat ieri, în debutul întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale (BM) că România a reuşit să iasă din recesiune.

Boc a ţinut însă să precizeze că provocările pentru Guvern sunt legate acum de nerepetarea „greşelilor din 2008 şi întoarcerea la populism”.

„De la ultima vizită (n.r. - a misiunii FMI, CE şi BM) România a reuşit să iasă din recesiune. Bineînţeles, nu e timp pentru şampanie şi petrecere, pentru că trebuie să evităm greşelile din 2008 şi să consolidăm performanţele aşa cum putem”, a spus Boc, citat de Agerpres.

Premierul a subliniat că provocările cu care se confruntă România sunt legate de evitarea greşelilor din 2008. „Provocările sunt (...) să fim foarte precauţi şi să nu repetăm greşelile din 2008 şi să ne întoarcem la populism. E mai bine să consolidăm ceea ce avem pentru a avea un viitor pentru România”, a adăugat premierul.

La rândul său, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a arătat că apreciază eforturile făcute de România.

O misiune comună a FMI, CE şi BM se află în România până pe 1 august pentru a analiza o eventuală revizuire uşoară a proiecţiilor de creştere economică, situaţia fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat şi absorbţia fondurilor europene.