monitorulcj.ro Menu
Politică

Scandal în PNL: Partidul se delimitează de inițiativa legislativă a unui liberal.

Liberalii clujeni se delimitează de iniţiativa potrivit căreia funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu ar mai fi suspendaţi din funcţie. Social democratul Liviu Dragnea este, în schimb, primul care şi a anunţat susţinerea pentru acest proiect.

Parlamentarii clujeni Marius Nicoară şi Adrian Oros nu susţin proiectul privind eliminarea suspendării din funcţie a funcţionarilor judecaţi pentru corupţie

Proiectul legislativ iniţiat zilele trecute de un liberal care îi apără pe funcţionarii publici corupţi a stîrnit discuţii în PNL. Liberalii de la Cluj se delimitează de această iniţiativă.

Fiind vorba de fapte de corupţie, nu trebuie eliminată suspendarea, spun aceştia. “Nu cred că este în regulă să nu fie suspendaţi din funcţii fiind vorba de corupţie, sigur cel mai normal este să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie. În cazurile de corupţie este evident că lucrurile sunt sensibil altfel decât la abuzul în serviciu, acolo este o limită sensibilă între ce e legal şi ilegal.  Nu susţin această iniţiativă. Consider că trebuie suspendat, pe perioada procesului şi dacă este găsit nevinovat trebuie reîncadrat şi plătite în schimb toate daunele”, spune senatorul PNL Marius Nicoară.


Nu a existat o dezbatere

Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros atrage atenţia că nu a existat nicio dezbatere a acestui proiect.

“Nu susţinem aşa ceva, dar nici nu ştiu cum a fost depus acest proiect fără dezbatere în partid. Este vorba de suspendarea din funcţii a unor funcţionari publici la care s-a început ancheta penală pentru fapte de corupţie, nu o anchetă oarecare. Sigur că există dreptul lui de a se apăra până în ultima fază. În cazul parlamentarilor, chiar dacă sunt anchetaţi, ei nu sunt suspendaţi. În cazul funcţionarilor publici legea e mai drastică, deci probabil că aici au vrut să schimbe ceva, să pună un semn de egalitate între funcţionarii publici şi parlamentari”, a declarat deputatul PNL Adrian Oros.


“Nu are girul partidului”

De altfel, joi, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat că iniţiativa legislativă a senatorului liberal Răducu Filipescu, , nu are girul partidului şi nu va fi susţinută.

"Iniţiativa legislativă cu privire la Statutul funcţionarilor publici nu are girul PNL şi nu va fi susţinută. Măsura suspendării de drept din funcţie a funcţionarului public la momentul trimiterii în judecată pentru o serie de infracţiuni prevăzute în legea în vigoare este necesară şi trebuie menţinută", a declarat Turcan.


Potrivit acesteia, a fost constatată şi prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale necesitatea unor măsuri de natură a asigura integritatea funcţiei publice.

"PNL se delimitează de această iniţiativă care nu a fost supusă dezbaterii şi deciziei conducerii partidului", a arătat liderul PNL.


Primul care susţine proiectul: Liviu Dragnea

O primă reacţie la iniţiativa liberalului Răducu Filipescu a venit din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că este de acord cu această propunere deoarece trebuie să ne obişnuim şi cu principiul prezumţiei de nevinovăţie.

„Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu acestă propunere, susţinem”, a răspuns liderul PSD.


Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, forul decizional în acest caz fiind Camera Deputaţilor.