Politică
Centrul de deşeuri, blocat din nou
O nouă contestaţie împiedică Consiliul Judeţean Cluj să demareze lucrările la noul centru de deşeuri.
Licitaţia privind construirea noului centru de deşeuri al Clujului a fost contestată din nou.
Contestaţia vine la o săptămână după ce comisia de evaluare a Consiliului Judeţean a desemnat câştigător pentru a doua oară consorţiul în fruntea căruia se află Hidroconstrucţia. Prin urmare, construirea centrului de deşeuri va fi amânată din nou.
Şi de această dată, contestaţia a fost depusă de asocierea dintre Confort SA, Atzwanger SPA, Ladurner Impianti SRL şi Vel Service SA, a cărei ofertă financiară a fost clasată pe locul al doilea. Asocierea amintită a propus un preţ de 107, 5 milioane de lei. La licitaţie s-au mai înscris: Copisa Constructora Pirenaica, Marcor Ebro şi Unio SA Satu Mare, Strabag AG şi ACI Cluj şi Mesogeos SA Atena.
Se aşteaptă decizia CNSC
“Avem o nouă contestaţia la licitaţia pentru centrul de deşeuri, proiectul fiind blocat din nou. Nu avem ce face, trebuie să aşteptăm până ce cei de la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – n.r.) vor formula o decizie”, a explicat pentru monitorul vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica. Termenul pentru depunerea contestaţiilor a expirat ieri seară. Vă reamintim că, în urmă cu o săptămână, comisia constituită la nivelul Consiliului Judeţean în vederea organizării procedurii de atribuire pentru obiectivul de investiţii „Centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj” a atribuit din nou contractul către asocierea SC Hidrocontrucţia SA, SC Iridex Group Construcţii SRL, SC Agip Proiect SRL.
Contestaţie cu repetiţie
Licitaţia pentru acest obiectiv a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, câştigătoare fiind declarată iniţial aceeaşi asociere. Urmare a contestaţiilor depuse de către doi dintre participanţii la licitaţie, CNSC a decis reluarea procedurii.
Perioada de execuţie a proiectului „Centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj” este de 14 luni de la semnarea contractului, valoarea acestuia fiind de 103 milioane de lei. Contractul de finanţare pentru proiectul european „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Cluj” a fost semnat la începutul acestei luni la Cluj-Napoca de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi de ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, în prezenţa premierului Emil Boc. Pe lângă construirea centrului integrat de management al deşeurilor, proiectul mai prevede închiderea şi ecologizarea depozitelor urbane de deşeuri menajere neconforme şi realizarea a trei staţii de transfer în Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin.