monitorulcj.ro Menu
Politică

UPDATE CCR va lua astăzi o decizie care îl vizează direct pe Liviu Dragnea

CCR va lua astăzi o decizie care îl vizează direct pe Liviu Dragnea

CCR a amânat, iar, verdictul pe legea care interzice condamnaților să facă parte din Guvern. Potrivit judecătorului Petre Lăzăroiu, noua amânare a fost decisă pentru că ar fi fost ridicate mai multe probleme de drept.

Pe 7 martie, judecătorii Curţii au amânat pronunţarea unei decizii în acest caz invocând nevoia de aprofundare a cauzei.  "Am dat termen pe 21 martie. N-am reuşit să ajungem la o soluţie. Simţim nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variante (...), care sunt mai multe. (...) Aprofundarea este pentru a da o soluţie bună. Decât să dăm o soluţie greşită sau pripită, (...) mai bine riscăm critica şi vom cugeta de două ori mai mult pentru a da o soluţie bună. (...) S-au evocat mai multe variante de decizie, într-un fel, în altul... Propria practică (a CCR - n.r.) se va găsi în soluţia finală. Binenţeles că am pornit şi de la practica noastră, şi de la CEDO, şi am avut un material documentar de la foarte multe ţări din Europa cu privire la modul cum reglementează această problemă, am avut şi literatură juridică, de toate", declara, la acea dată, preşedintele CCR, Valer Dorneanu. 

Pe 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.  Potrivit AP, "prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat".   

Etichete: ccr liviu dragnea