monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum se vede la Cluj lupta pentru putere din ALDE

Tăriceanu a scăpat de Constantin, iar acum se pregăteşte de Congresul la care ALDE va alege preşedintele unic. Liderii ALDE au decis, duminică, să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. În momentul de faţă, lupta pentru putere se dă între cele două tabere, ALDE fiind format dintre fostul PLR şi fostul PC, care îi susţin pe Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Daniel Constantin.

Mircea Irimie ;i Vicenţiu Ştir

Conflictul de la centru nu are impact direct şi imediat în teritoriu, spun liderii de la Cluj, dar este pe de altă parte, un semnal de nesiguranţă. Reprezentanţii ALDE îşi vor alege în luna aprilie un preşedinte unic.

Un gest lipsit de onestitate

Preşedintele ALDE Dej Vicenţiu Ştir spune că la nivel local, nu există un impact direct al scandalului de la centru.


“Daniel Constantin rămâne în continuare copreşedinte până la Congresul care va avea loc în 21 şi 22 aprilie. Atunci va fi ales un preşedinte unic, aşa cum am stabilit de la începutul lunii”, a declarat liderul de la Dej.

Copreședintele ALDE Cluj Mircea Irimie spune pe de altă parte, că retragerea sprijinului politic a fost un gest nedemocratic care până la urmă reprezintă un semnal de nesiguranţă.


 “Ce s-a întâmplat duminică a fost nedemocratic, a fost un gest lipsit de onestitate, în care într-o manieră lipsită de eleganţă domnului Constantin i s a retras de către o parte din partid sprijinul politic A fost un reglaj la vârf, nu are impact în ţară, urmează Congresul, iar de la Congres în jos se vor face alegeri peste tot. A fost un meci la vârf, dar a fost trist, pentru faptul că am pornit împreuna pe un drum, avem un scor frumos la locale, am reuşit la parlamentare, la guvernare. E dureros şi e un semnal de nesiguranţă. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, era Congresul peste o lună, se puteau face reglaje la Congres”, a declarat la rândul său, Mircea Irimie.

Al doilea copreşedinte ALDE Cluj Steluţa Cătăniciu nu a putut fi contactată pentru a exprima un punct de vedere.


Cum a scăpat Tăriceanu de Constantin

Daniel Constantin a denunțat decizia privind retragerea sprijinului politic drept una nestatutară și a spus că acum „mingea” este în terenul premierului Sorin Grindeanu și liderului PSD, Liviu Dragnea. 

În schimb, Călin Popescu Tăriceanu l-a acuzat pe Daniel Constantin că a devenit „un cântăreț pe față al sistemului și al binomului”. 


„În timp ce am militat pentru revenirea la normele unui stat autentic, colegul nostru a devenit un cântăreț pe față al sistemului și al binomului și aceasta este este o contradicție majoră între principiile liberalismului și un om care se pretinde liberal. Drumurile noastre s-au despărțit”, a spus președintele Senatului.  

Daniel Constantin a mai declarat că decizia luată, duminică, de colegii săi din partid de a-i retrage sprijinul politic nu are „nicio legătură cu statutul sau cu legalitatea”.  Ministrul a precizat că decizia este nestatutară pentru că retragerea sprijinului politic pentru un co-preşedinte nu se poate face decât în congres.


Reprezentanții ALDE au votat covârșitor pentru retragerea sprijinului politic lui Daniel Constantin. Au fost 86 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și 6 „abțineri”. 

ALDE îşi alege un preşedinte unic

La începutul lunii martie, copreşedintele ALDE Călin Popescu Tariceanu declara că ALDE va renunţa la formula actuală de conducere şi va avea, după congres, o conducere unică. "Acest lucru l-am discutat cu colegul meu Daniel Constantin şi am convenit că după congres aceasta formulată tranzitorie pe care am folosit-o după fuziunea celor două formaţiuni va fi abandonată. Deci, vom merge pe o formulă de conducere unică", a declarat atunci copreşedintele ALDE.

Etichete: alde mircea irimie