monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Negrescu după reportajul televiziunii franceze despre UMF Cluj: O exagerare cu tentă de calomnie gravă

Eurodeputatul Victor Negrescu se declară surprins şi revoltat de tonul calomnios al reportajului difuzat recent de canalul TV France 2, care face o serie de afirmaţii extrem de critice la adresa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.

“Cadrele medicale din România sunt deja o resursă importantă a sistemului sanitar francez, unde sunt respectate şi apreciate nu doar pentru seriozitate, ci şi pentru calitatea formării de care s-au bucurat, la universităţile noastre. Reportajul difuzat  de France 2 este evident o exagerare cu tentă de calomnie gravă, care face rău unei instituții de învățământ respectate în plan european. Având în vedere bunele relaţii dintre ţările noastre, sper să fie vorba de o greşeală a echipei de jurnalişti şi nu de intenţia de a afecta reputaţia unei şcoli bune, pe o piaţă concurenţială a educaţiei superioare”, spune Victor Negrescu.

Ca absolvent de studii atât în România, cât şi în Franţa, precum și în calitate de cadru universitar, acesta afirmă că, în opinia sa, nivelul este comparabil, valoarea profesorilor şi calitatea cursurilor fiind similare.


“Solicit sprijinul Ambasadorului Franţei în România, Dl. François Saint-Paul, pentru a ajuta la clarificarea acestui incident pe care îndrăznesc să-l consider o neînţelegere. Un canal al televiziunii publice franceze nu poate să-şi asume un atac atât de dur la adresa unei instituţii universitare de prestigiu dintr-un stat partener cu care Franţa are legături profunde. De aceea trebuie să aflăm cum a fost posibil ca, pornind de la câteva cazuri particulare, jurnaliştii să emită o sentinţă atât de drastică despre o universitate care astfel a suferit daune considerabile de imagine”, adaugă europarlamentarul.

CITEŞTE ŞI


Cum răspunde UMF Cluj după reportajul jurnaliştilor francezi care critică slaba pregătire a studenţilor

CITEŞTE ŞI


Postul France 2 critică Universitatea de Medicină din Cluj. Studenții care învață în România, acuzați că ar fi slab pregătiți