monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegeri fără surprize la PNL Cluj: Daniel Buda a candidat singur şi a câştigat un nou mandat la şefia organizaţiei judeţene.

Democraţia moare odată cu PNL, unde acum a mai rău ca la PCR. Până și Ceaușescu a avut contracandidat la Congresul al XII-lea în 1981, pe Constantin Pârvulescu, măcar de formă. Europarlamentarul Daniel Buda a fost singurul candidat la conducerea PNL Cluj, exact ca la alegerile interne din 2010 şi din 2013.

Alegeri fără surprize la PNL Cluj: Daniel Buda a candidat singur şi a câştigat un nou mandat la şefia organizaţiei judeţene.  Sursa foto Mihaela Suciu

La PNL în schimb, în alegerile interne nu se doreşte competiţie. În judeţul Cluj, în cele mai importante localităţi (Cluj-Napoca, Turda, Gherla, Câmpia-Turzii, Dej) alegerile nu au avut nicio miză. Alegeri fără surprize au fost duminică, în prezenţa greilor de la Bucureşti şi la organizaţia judeţeană a PNL.

Daniel Buda a obţinut 389 de voturi “pentru'” şi 11 ''împotrivă'', 20 fiind nule.

Prim-vicepreşedinţi au fost aleşi senatorul Marius Nicoară şi primarul de Huedin, Mircea Moroşan, ei fiind de altfel, singurii care şi-au depus candidaturile pentru aceste funcţii.  

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj au participat peste 400 de delegaţi. Printre cei prezenţi s-au numarat preşedintele interimar, Raluca Turcan, secretarul general al PNL, Cristian Buşoi, candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu, precum şi primarul Emil Boc şi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.


Din Biroul Judeţean mai fac parte:

Vicepreşedinţi:


Tarcea Dan
Moisin Radu
Lojigan Dorin
Haiduc Cristian
Șulea Horea
Leș Mariana
Secară Dorel
Gavrea Dan

Membri:


Andro Marinel
Coroian Alexandru
Coroian Zoltan
Groșan Giulian
Hodorogea Anca
Luca Minodora
Marc Marinela
Marchiş Angela
Mînzat Marius
Mureșan Aurelian
Mureșan Marius
Puşcă Mircea
Rigman Ciprian
Sâmărtean Iuliu
Todea Cosmin

Trezorier:


Călian Petru

Preşedinte Comisia Judeţeană de Arbitraj:


Tuluc Călin

Preşedintele Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori:

Şerban Gheorghe

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, deputaţii PNL Cluj, Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi iar primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc va fi membru de drept al biroului.

Citiţi şi Buda candidează (ca de fiecare dată) singur şi… câştigă