monitorulcj.ro Menu
Politică

Planurile USR în următorii ani: Să fie al doilea partid al ţării şi să propună premierul

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, în deschiderea congresului formaţiunii, care are loc la Cluj, că îşi propune ca formaţiunea pe care o conduce să devină, în doi ani, al doilea partid din ţară, iar la alegerile din 2020, rezultatul obţinut să-i permită să propună premierul.

sursa foto wall-street.ro

"USR îşi propune să devină în doi ani al doilea partid din România. USR îşi propune să se bată cu şanse în 2020 la primăriile marilor oraşe din România. USR îşi propune să aibă un rezultat la alegerile parlamentare din 2020 care să-i permită să propună primul ministru. USR însă îşi propune să facă toate lucrurile astea păstrându-şi politica de a nu face compromisuri", a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, "USR este un vis împlinit".


"Dincolo de toate discuţiile pe care le vom avea despre viitorul USR, lucrul foarte important e că suntem împreună, avem sentimentul de comunicare cu oameni care sunt la fel ca noi. Mulţi dintre noi am fost mult timp singuri în captivităţile noastre împotriva sistemului. (...) USR este un vis, un vis al oamenilor care n-au mai făcut politică, visul că ei vor fi la un moment dat aşa de mulţi încât în politică să prevaleze o mână de oameni care intră acolo pentru binele comun şi nu ca să progreseze ei pe scara socială. În bună măsură, USR este un vis împlinit", a menţionat Nicuşor Dan.

USR îşi alege o nouă conducere, în cadrul primului său congres naţional, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 12-14 mai.


Pentru funcţia de preşedinte al USR şi-au depus candidaturile Nicuşor Dan, Emanuel Ungureanu, Şerban Marinescu şi Cornelia-Florina German.

Pentru unul dintre cele 20 de locuri din Biroul Naţional s-au înscris peste 50 de candidaţi, iar primii şapte vor fi vicepreşedinţi ai partidului. În cadrul congresului va fi votat şi noul statut al partidului.