Politică
Cu cine ar vota românii dacă mâine ar avea loc alegeri
USR câştigă câteva procente, iar PMP nu ar mai intra în Parlament, potrivit ultimelor sondaje.
Dacă mâine ar avea loc alegeri prezidenţiale, Klaus Iohannis ar obţine 40%, Gabriela Firea 44%, însă 16% dintre cei intervievaţi declară că nu sunt decişi, arată barometrul lunar realizat de Avangarde. Având însă în vedere procentul mare de nehotărâţi, este posibil orice rezultat, fie Iohannis câştigător, fie Firea, au atras atenţia sociologii.
Potrivit sondajului, la întrebarea "ce părere aveţi despre următorii", despre Gabriela Firea 59% declară că au o părere bună, pe locul doi se plasează Sorin Grindeanu cu 48%, pe trei Klaus Iohannis cu 47%, pe patru Călin Popescu Tăriceanu cu 44%, iar pe cinci Victor Ponta cu 39%. Tot la capitolul încredere Dacian Cioloş este cotat cu 35%, Traian Băsescu cu 22%, Nicuşor Dan cu 21%, iar Raluca Turcan cu 18%.
Deşi nu apare în sondaj, potrivit hotnews.ro, Liviu Dragnea a scăzut semnificativ la capitolul încredere, fiind cotat cu doar 25%.
USR mai strânge câteva procente, PNL nu urcă
La partide, PSD se păstrează la 44% dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PNL ar obţine 24%, iar USR creşte de la 8% la 12%, capitalizând foarte probabil protestele din februarie. ALDE ar creşte uşor la 8% iar UDMR se menţine la 5%. În schimb, potrivit sondajului Avangarde, PMP-ul lui Traian Băsescu nu ar mai intra în Parlament, scăzând la 3%.
Analist politic clujean: „PNL nu a mişcat aproape deloc”
Potrivit acestui sondaj, avem dovada că pentru electoratul clasic al social democraţilor, faptul că ei se joacă cu legea şi cu statul de drept nu contează câtuşi de puţin, atrage atenţia analistul politic Radu Albu Comănescu.
„Depinde întotdeauna cine face aceste sondaje, care este eşantionul, cine le comandă, dar am un mare dubiu că Gabriela Firea ar avea o asemenea priză la public, mai ales în Transilvania, unde nu este tocmai cunoscută sau apreciată.
În ce priveşte PNL, nu este niciun succes, nu a mişcat aproape deloc de la alegeri, de la eşecul din decembrie.
În al doilea rând, în ce priveşte PSD, avem dovada că pentru electoratul clasic al social democraţilor faptul că ei se joacă cu legea şi cu statul de drept nu contează câtuşi de puţin. Legea şi statul de drept constituie un fel de periferie în interesele celor care ar vota PSD după scandalul din februarie.
Faptul că USR creşte este o chestiune minimală şi cred că este strict legată de simpatia pe care, în urma mişcărilor de stradă, cei care au fost mai puţn prezenţi în spaţiul politic încep să o acorde unei mişcări care e a treia forţă pe scena politică românească, dar mai este de lucru...”, a comentat analistul politic Radu Albu Comănescu.
Sondajul a fost realizat în perioada 3 - 12 mai prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 800 de oameni, având o marjă de eroare de 3, 47%.