monitorulcj.ro Menu
Politică

Cu cine va vota Boc la Congresul PNL

Liberalii se reunesc în Congres, sâmbătă, la Romexpo, pentru alegerea unui nou președinte al PNL, funcție pentru care candidează Cristian Bușoi și Ludovic Orban.

"Am citit moțiunile candidaților la funcția de președinte PNL, dar vreau să văd și modul în care vor prezenta și vor răspunde întrebărilor și participanților la Congres. Voi lua o decizie în cunoștință de cauză în cabina de vot. Este o competiție între colegi, nu între oponenți politici, iar cel care câștigă trebuie susținut de tot partidul pentru a putea fi principala opțiune de vot", a precizat Emil Boc.

În cadrul Congresului PNL, cu participarea a 5.000 de delegați, vor fi organizate alegeri pentru președinția PNL, prin vot asupra moțiunilor prezentate de candidați.


Calculele nu arată prea bine pentru liderii de la Cluj care ţintesc funcţii înalte în partid. Potrivit unor surse liberale, nici Alin Tişe care nu este tocmai în graţiile lui Ludovic Orban şi nici Daniel Buda nu ar avea şanse să ocupe o poziţie în conducerea naţională.

Liderul PNL Cluj, susţinător al lui Cristian Buşoi la şefia partidului, a jucat prost la un moment dat crezând că Iohannis îl va susţine pe acesta. Buda şi-a făcut iluzii că, fiind „colegul lui de bancă” în Parlamentul European, Buşoi, odată ajuns la conducere, îi va mai asigura un mandat de europarlamentar.


Sursele liberale mai spun că nici Alin Tişe nu ar avea şanse să prindă o funcţie în conducerea partidului. Şeful CJ Cluj nu este în graţiile lui Orban cu care ar fi avut un conflict verbal acum doi ani, şi care s ar fi lăsat cu jigniri. Mărul discordiei a fost atunci susţinerea acordată de Orban fostului liberal Mihai Seplean pentru şefia  forului judeţean. Mai mult, este de notorietate prietenia dintre Orban şi Seplecan şi faptul că în 2009 Seplecan l-a susţinut pe Orban împotriva lui Crin Antonescu. Totuşi, în goana după funcţii, Alin Tişe vrea să se se asigure că prinde măcar una şi şi-a depus candidatura pentru două posturi: pentru cea de prim-vicepreşedinte şi pentru cea de vicepreşedinte pe regiunea Transilvania. 

Ludovic Orban a fost primul care și-a depus candidatura la funcția de președinte al PNL, însă, potrivit tragerii la sorți, el își va susține moțiunea "PNL — Forța Dreptei" — după Cristian Bușoi, care candidează cu moțiunea "PNL — partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică".


Ludovic Orban susține că este sprijinit de 40 de filiale liberale pentru șefia PNL și că a discutat cu președintele Klaus Iohannis cu privire la candidatura sa. Liberalul a arătat că îi susține pentru echipa sa de prim-vicepreședinți pe Ilie Bolojan, Mircea Hava, Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu.

Orban a mai afirmat că "aroganța, tupeul, nesinceritatea și lipsa de onestitate trebuie să dispară din comportamentul liberalilor", subliniind că are drept obiectiv ca PNL să devină principala forță politică din România.


El a mai afirmat că PNL trebuie să aibă un Guvern alternativă și că ar fi bine dacă s-ar crea o altă majoritate parlamentară. De asemenea, Ludovic Orban a susținut că PNL trebuie să facă opoziție PSD.

La rândul său, Cristian Bușoi afirma că are șanse foarte bune să câștige șefia partidului, deoarece are o viziune și o echipă mai bune ca Ludovic Orban, despre care a afirmat că, în acest moment, nu este un bun lider pentru partid.


El a arătat că îi susține în echipa sa pentru funcțiile de prim-vicepreședinți pe Nicolae Robu, Alin Tișe, Mugur Cozmanciuc, dar și pe Viorel Cataramă, iar pentru cea de secretar general al PNL pe Dan Motreanu.

Bușoi a mai precizat că PNL trebuie să facă o opoziție foarte fermă la PSD și să aibă un Guvern alternativă.