Politică
Ce promit politicienii. Primarul de la Dej vrea să investească în învăţământ, sănătate şi infrastructură.
Primarul localităţii Dej Costan Morar consideră că domeniul prioritar care are nevoie de investiţii este educaţia, mai multe unităţi de învăţămând urmând cât de curând să fie modernizate. De asemenea, edilul anunţă şi achiziţia unui mamograf pentru depistarea cancerului de sân, la Spitalul Municipal.
Monitorul de Cluj îşi propune să afle care sunt priorităţile politicienilor clujeni pentru următoarele luni, fie că sunt reprezentanţi în Legislativul României sau în forurile administrative locale. Rămâne de văzut în ce măsură se vor şi ţine de cuvânt şi câte din promisiunile lor se vor concretiza.
Primarul vrea să modernizeze câteva unităţi de învăţământ, mai exact şcoli şi grădiniţe.
„La Liceul Tehnologic Someş avem o investiţie în valoare de 7,8 milioane de lei. La Grădiniţa Arlechino - o investiţie de 2,8 milioane de lei, o lucrare în licitaţie, deja finanţată. De asemenea, avem în vedere construcţia unei săli de sport la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi. Lucrările se vor demara în această perioadă.
Mai avem proiecte pe linie de învăţământ care vizează unităţi de învăţământ gimnaziale. Aici urmează să depunem proiecte. Deci pe linie de învăţământ sunt proiecte care sunt în curs de implementare, care sunt finanţate şi le vom licita şi mai sunt proiecte pe care le vom depune şi lucrăm la ele.
De asemenea, în ce priveşte domeniul sănătăţii, la Spitalul Municipal Dej în fiecare an s-au făcut investiţii, iar acum se face achiziţia unui mamograf pentru depistarea cancerului la sân. Achiziţia se va face în perioada următoare.
Pe infrastructură, avem în vedere modernizarea totală a 11 străzi, valoarea investiţiei fiind de 12 milioane de lei. Mai avem în vedere construcţia a două poduri pe Valea Ocnei şi încă un pod pe Valea Salcă”, spune primarul.
Amenajarea Pădurii Bungăr este un alt proiect important pentru locuitorii Dejului, fiind vorba de o investiţie de aproximativ 4 milioane de euro.
„Avem proiecte şi pe domeniul culturii. La centrul Cultural Arta se vor finaliza lucrările până la finele anului, astfel încât vom avea un centru cultural modern. Mai avem proiecte care vor demara în această perioadă cum ar fi construcţia unui bazin de înot didactic acoperit. Amenajarea Pădurii Bungăr, pe linie de agremenet, este o altă investiţie importantă pentru Dej”, completează primarul.