monitorulcj.ro Menu
Politică

Reacția deputatului PSD Horia Nasra, după ce Tișe și-a înființat propriul corp de control

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, are, începând de ieri propriul corp de control.

"PNL Cluj și Alin Tișe revin la politica anilor `90", a fost reacțai deputatului PSD Cluj Horia Nasra.

 „Printr-un referat de aprobare privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii a aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj, liberalii își  propun să politizeze complet instituția. În loc să rezolve criza gunoaielor sau blocajul introducerii apei și canalizării în mai multe comune clujene, generată de o companie subordonată Executivului județean, PNL Cluj propune politizarea completă a Consiliului Județean Cluj. Înființarea unei Gărzi Pretoriene în cadrul Consiliului Județean Cluj, «Serviciul Corp Control Președinte, Control Intern Managerial»  este încă o dovadă a faptului că Executivul județean vrea să oblige funcționarii instituției să fie părtași la ideile falimentare, care au dus instituția într-o stare de criză”, a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.


Serviciul Corp Control al preşedintelui Alin Tişe va avea ca şi atribuţii: desfășurarea de controale tematice dispuse de preşedintele Consiliului Judeţean, verificarea activității membrilor consiliilor de administrație care funcţionează în subordinea Consiliului Județean, verificarea activității manageriale desfăşurată la nivelul structurilor aparatului de specialitate şi la instituţiile care funcţionează în subordinea CJ, verificarea sesizărilor adresate conducerii CJ și se “autosesizează în legătură cu neregulile şi abaterile de care ia cunoştinţă în timpul controlului și sesizează alte instituţii cu privire la neregulile constatate şi care fac obiectul atribuţiilor acestora în aplicarea măsurilor ce se impun”, monitorizarea activității instituţiilor care funcţionează în subordinea CJ Cluj.

Reamintim că, recent, fost şef “Doi şi-un sfert” a fost angajat expert la cabinetul lui Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj. Călin Cotârlă, fost şef la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI, fosta unitate militară „Doi şi-un sfert”), este angajat ca şi expert la Consiliul Judeţean Cluj în cadrul cabinetului preşedintelui Alin Tişe.