monitorulcj.ro Menu
Politică

Discuţii la Cluj despre “intensificarea retoricii antimaghiare”

Reprezentanţii UDMR s-a întâlnit la Cluj cu ministrul de Externe al Ungariei Szijjártó Péter

O delegație UDMR s-a întâlnit la Cluj cu ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter. Potrivit reprezentanţilor Uniunii, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre „provocările majore cu care se va confrunta comunitatea maghiară din România în următoarea perioadă”.

„Este îmbucurător faptul că miniștrii de Externe ai celor două țări se reunesc din nou, la scurt timp după întrevederea din luna august. Ca rezultat, sperăm ca relațiile dintre cele două state se vor îmbunătăți și vor avea loc progrese și în soluționarea problemelor care vizează comunitatea maghiară din România, precum situația Liceului Teologic de la Târgu Mureș”, a declarat președintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, despre întâlnirea de astăzi cu oficialul Guvernului ungar.

Reprezentanţii UDMR au discutat cu ministrul de Externe despre programul de dezvoltare economică, care va fi lansat în curând de către Guvernul maghiar, mai întâi în județul Mureș, sperând că, după derularea programul pilot, să fie extins în toată Transilvania.


„Pe lângă aspectele pozitive, am discutat cu ministrul de Externe maghiar și despre provocările majore cu care se va confrunta comunitatea maghiară din România în următoarea perioadă, precum intensificarea retoricii antimaghiare, atât în spațiul public cât și la nivelul cotidianului comunității maghiare. Trebuie să oprim acest proces împreună, printr-o comunicare deschisă, directă, onestă”, a afirmat președintele executiv al Uniunii.

Din delegația UDMR au făcut parte: Porcsalmi Bálint, președinte executiv UDMR, Csoma Botond, deputat, președintele Organizației județene a UDMR Cluj, Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Oláh Emese, viceprimar al municipiului Cluj Napoca, și Horváth Anna, vicepreședinte executiv UDMR.