Politică
Vot de respingere pentru Legea privind Ziua comunităţii maghiare
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului a Senatului a dat raport de respingere, marţi, pentru propunerea legislativă privind consacrarea zilei de 15 martie că sărbătoare a comunităţii maghiare din România.
"În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie.
Fondurile necesare organizării manifestărilor pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice. Angajatorii acorda o zi liberă, în dată de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare pentru participarea la manifestările menţionate", prevede propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari UDMR.
Liderul senatorilor UDMR, Attila Cseke, a susţinut că dezbaterile aprinse pe marginea proiectului au fost generate de un anumit context politic, dar adoptarea acestuia ar consacra o stare de normalitate.
"Proiectul a suscitat destul de multe dezbateri din momentul depunerii în martie anul acesta şi până în iunie, într-un anumit context politic. Din punctul nostru de vedere (...), este o lege care legiferează, practic, o situaţie de normalitate ce există de 27 de ani, în care această zi, 15 martie, semnifica prima zi - izbucnirea, practic, a Revoluţiei Paşoptiste Maghiare în 1948. Această situaţie, practic, ar deveni lege în România", a declarat Cseke, potrivit ziare.com.
El a susţinut că, indiferent de raportul dat de comisie, în acesta să se regăsească şi un amendament potrivit căruia angajatorii să poată acorda o zi liberă membrilor comunităţii maghiare de 15 martie.
"Aş susţine că în raportul comisiei să se regăsească acel amendament pe care l-am făcut şi în iunie, în sensul în care angajatorii pot acorda, deci pot acorda, că în textul iniţiativei este obligaţie, pe care evident nu o mai susţinem (...), deci angajatorii pot acorda o zi liberă membrilor comunităţii maghiare de 15 martie şi nu este obligaţie", a spus Cseke.
Totodată, el a afirmat că "această zi (15 martie - n.red.) nu este îndreptată împotriva comunităţii româneşti".
Pentru raport este sesizată şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului. Ulterior, raportul comun al Comisiei pentru administraţie publică şi al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi va fi supus dezbaterii plenului Senatului.
În octombrie, plenul Senatului a retrimis la comisia de specialitate proiectului de lege aparţinând UDMR prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor, în pofida solicitării senatorului PMP Traian Băsescu, care a cerut respingerea acestuia, susţinând că este un element de şantaj reciproc între PSD şi UDMR.