monitorulcj.ro Menu
Politică

Kelemen Hunor: Dacă mi se retrage distincţia "Steaua României", rămân cine am fost, voi vorbi liber. Mesajul transmis este prost

Kelemen Hunor: Dacă mi se retrage distincţia

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că propunerea de retragere a distincţiei ”Steaua României”este greşită, deoarece se îngrădeşte libertatea de exprimare. Liderul maghiar adaugă că rămâne cine a fost şi va vorbi în continuare liber.

Kelemen a declarat, joi, că mesajul transmis este ”prost”.

”Decizia este una greşită, dar este dreptul lor, eu nu am făcut în niciun caz ceea ce se spune în plângere. Lucrul cel mai important este că mesajul transmis este prost, spune că dacă ai intrat în acest club select al celor care au primit distincţii de la statul român nu poţi să vorbeşti liber. Libertatea de exprimare este vizibil îngrădită, fără să fie trecută în lege, dar prin astfel de hotărâri se transmite către societate că în anumite chestiuni nu ai dreptul să vorbeşti liber şi că dacă vorbeşti, te dăm afară din acel club select. Mesajul este unul prost şi către comunitatea maghiară. Era de aşteptat, dacă mă uit la ce declaraţii au făcut unii dintre membrii Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional , nu mă surprinde această decizie”, a spus Kelemen.


Potrivit acestuia, în luna august a fost invitat la o şedinţă a Consiliului unde a avut o discuţie tensionată dar corectă, în care a explicat ce a vrut să spună public.

“Mi-au transmis că se vor întruni la o dată ulterioară, iar acum am aflat decizia. Eu nu am cerut această distincţie în anul 2000, dar m-am simţit onorat, nu m-a făcut nici mai bun, nici mai rău şi am primit-o pentru îmbunătăţirea relaţiilor culturale româno-maghiare. Iar acum să vii după 17 ani şi să spui că retragi această distincţie relativizezi tot ce înseamnă acest Ordin, dar şi acele fapte, merite pentru care s-a dat la un moment dat. Dacă mi se retrage Ordinul prin decret prezidenţial, nu mă va schimba deloc, voi rămâne cine am fost şi mergem mai departe, voi vorbi în continuare liber despre tot ce cred că trebuie să spun şi voi spune fără să jignesc pe nimeni”, a mai spus preşedintele UDMR.


Întrebat dacă în opinia sa preşedintele Klaus Iohannis va da curs propunerii de retragere a Ordinului Naţional “Steaua României” în cazul său, Kelemen Hunor a răspuns că nu vrea să speculeze.

“Vom vedea, decizia îi va aparţine”, a spus preşedintele Uniunii.


Pe de altă parte, într-un comunicat al UDMR transmis, joi, legat de propunerea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României” de a i se retrage acest ordin, Kelemen Hunor a arătat că obiectivul maghiarilor din România trebuie să fie, în continuare, asumarea în mod liber a opiniilor.