Politică
Vasile Cristian Lungu, senator şi liderul PMP Cluj: ”Voi vota împotriva continuării mandatului acestui guvern”
Membrii Birourilor Permanente Reunite au decis, miercuri, ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută şi supusă votului plenului Parlamentului joi, începând cu ora 11.00.
„Personal, voi vota împotriva continuării mandatului acestui guvern mai ales pentru că are oameni extrem de slab pregătiţi în eşalonul întâi, care conduc ministerele, precum şi în eşalonul al doilea, ca secretari de stat. Personal, am cerut demisia secretarului de stat Dan Dumitrescu pentru incompetenţă profesională, pentru că în ultima interpelare pe care am adresat-o Ministerului Sănătăţii răspunsul dânsului nu avea nimic de-a face cu întrebarea mea. Acest lucru mă face să cred că nu este suficient de competent pentru a răspunde pe chestiuni ce ţin de fişa postului unui secretar de stat”, spune senatorul Vasile Cristian Lungu, liderul PMP Cluj.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de deputatul PNL Dan Vîlceanu, liberalii solicitând retragerea încrederii acordată guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE, scrie Mediafax..
„Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, afirmă PNL în moţiunea de cezură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
PNL susţine că demiterea Guvernului Tudose trebuie să ducă “imediat şi automat la abrogarea ordonanţelor de urgenţă care au generat haosul fiscal şi să oprească atacul la independenţa Justiţiei”. „Actuala guvernare PSD-ALDE a reuşit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale – de la sănătate şi educaţie, la fiscalitate, justiţie sau infrastructură”, arată PNL.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor reunite ale partidului, că Uniunea nu va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose şi că parlamentarii formaţiunii se vor abţine la vot.