monitorulcj.ro Menu
Politică

UPDATE PSD Cluj: “Liberalii clujeni împart fondurile publice în baza carnetului de partid”. Reacţia liberalilor.

Executivul Consiliului Judeţean Cluj, consilierii judeţeni liberali şi liderii PNL Cluj îşi bat joc de banii contribuabililor clujeni, după nominalizarea sumelor din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale, singurul criteriu pentru împărţirea lor fiind carnetul de partid, spun social democraţii clujeni.

“Daniel Buda, subalternul său Alin Tişe şi anonimii consilieri judeţeni liberali au girat o împărţire incorectă a fondurilor publice. Este vizibil pentru orice clujean de bună credinţă, că acolo unde PSD sau alt partid din opoziţie are primari, fondurile sunt aproximativ înjumătăţite.

Nu ştim unde s-au tranşat banii clujenilor, poate la sediul PNL Cluj, poate în blocul de pe strada Ploieşti, însă cu siguranţă ştim că aceste sume nu pot ascunde incapacitatea cronică a Consiliului Judeţean Cluj de a rezolva marile probleme ale Clujului, generate de incompetenţa şi corupţia din jurul liderilor PNL Cluj, din ultimii zece ani”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.


Nominalizarea sumelor din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale, în ataşament.  

-------------------------------------------


UPDATE

Reacţia liberalilor


Liberalii clujeni îi dau replica lui Horia Nasra. Cel care “într-un an de mandat s-a consacrat doar prin gargară ieftină, se arată deranjat de modul cum a fost distribuit bugetul Consiliului Județean către Unitățile Administrativ-Teritoriale”, spun aceştia.  

“Domnule Nasra, dar dumneavoastră, în calitate de ales al puterii, nu vă reproșați nimic? Când s-a dezbătut bugetul României pe anul 2018 în plenul Parlamentului, unde erați? De ce nu v-ați bătut pentru alocarea de fonduri pentru proiectele județului Cluj? Dar când Municipiul Cluj-Napoca a fost văduvit de 28 de milioane de Euro din buget iar celelalte UAT-uri din județ au fost de asemenea jefuite pentru că Guvernul dumneavoastră a decis diminuarea cotelor pe venit, atunci de ce nu v-am auzit vorbind, domnule Nasra? 


Este ușor să vii acum să arunci cu noroi în Consiliul Județean și în aleșii PNL Cluj pentru a ascunde propria incompetență și neputință și, mai mult, pentru a pune piedici dezvoltării județului. Gândire tipic PSD-istă! Din păcate, nu ne mai miră nimic la dumneavoastră și nici la partidul din care proveniți. În loc să veniți cu soluții și să faceți lobby constructiv pentru Cluj la nivel guvernamental, vă ascundeți sub umbrela atacurilor mizerabile.

Din nefericire pentru dumneavoastră, inteligența clujenilor nu o mai puteți păcăli de mult cum nici pe noi nu veți putea să ne opriți să ne ocupăm de dezvoltarea județul, așa cum am făcut și până acum”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Cluj.