monitorulcj.ro Menu
Politică

Lăzăroiu: “1,8 milioane de asistaţi social nu au nicio ocupaţie”

Aproximativ 8,3 milioane de asistaţi sociali sunt activi, iar 1,8 milioane dintre ei nu au un loc de muncă, nu sunt într-o formă de învăţământ, nu fac cursuri de formare profesională şi nici nu au un handicap, a declarat ieri ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

Potrivit ministrului Muncii, cei aproximativ 1,8 milioane de beneficiari care nu au nicio ocupaţie şi nici vreun handicap, trăiesc, în mare parte, din ajutoare sociale.

“Aproximativ 1,2 milioane de români au jumătate din venituri din ajutoare sociale. De ce ar munci dacă jumătate din venituri sunt de la bugetul de stat? Noua lege de asistenţă socială urmăreşte să-i activeze pe aceşti oameni. E obligaţia statului să-i încurajeze să-şi găsească un loc de muncă”, a spus ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. El a adăugat că o parte dintre beneficii ar putea fi transformate în servicii (cantine, centre de zi), precizând că este necesară introducerea unei evaluări periodice a tuturor beneficiarilor.

15% din banii pentru ajutoare sociale sunt fraudaţi

Ministrul Muncii a mai spus că dacă din cei 14 miliarde de lei cheltuiţi anual pentru ajutoare sociale, 15% ar fi fraudaţi, eliminarea fraudelor ar însemna o economie de aproximativ două miliarde de lei.

Lăzăroiu a precizat că, în 2010, la ajutoarele de încălzire a fost o fraudă de aproximativ 18%, la încadrarea în grad de handicap de 36%, la alocaţiile pentru sprijinirea familiilor de 15%, iar la venitul minim garantat de 8%.

Partidele să nu mai fraudeze bugetul

Ministrul Muncii a făcut un apel la partidele politice, “în special cele care plâng pe umerii săracilor”, să nu mai fraudeze bugetul de stat, precizând că este timpul “să devenim cu toţii mai responsabili”.

“Fac un apel către toate partidele politice, în special către cele care plâng pe umerii săracilor, să nu mai fraudeze bugetul de stat”, a declarat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Lăzăroiu a precizat că, în cazul ajutoarelor pentru încălzire, legea obligă primarii să verifice doar 3% dintre cei care solicită astfel de ajutoare şi declară pe propria răspundere că au dreptul să le primească. “Deci 97% nu sunt verificate şi nu ştim cum intră în sistem. Până nu facem legi şi mecanisme care să permită controlul, degeaba ne plângem că cheltuim. Trebuie să facem ordine până la alegeri”, a mai spus Lăzăroiu.

Ministrul Muncii a precizat că, în cazul descoperirii unei fraude, inspectorul de muncă nu poate face decât propunerea pentru încetarea plăţii, decizia aparţinând tot primarilor.

În 2010, din 80.000 de dosare pentru ajutoarele de încălzire fraudate, 60.000 erau pentru încălzirea cu lemne şi cărbuni, adică în mediul rural, a adăugat Lăzăroiu.

„E timpul să devenim toţi mai responsabili”, a mai spus ministrul Muncii, citat de Mediafax.