monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul Judeţean cere finanţare pentru un nou centru comunitar

Valoarea proiectului este de aproape 9,3 milioane de lei. Consiliul Judeţean Cluj a transmis, la finalul săptămînii trecute, Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, documentaţia pentru proiectul Centrul Comunitar Judeţean - Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj, în vederea obţinerii unei finanţări din bani europeni. Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate, precum şi crearea de noi locuri de muncă, prin creşterea numărului şi a calităţii serviciilor sociale specializate.

Concret, misiunea noului Centrul Comunitar Judeţean va fi de a furniza servicii sociale specializate - suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi în dificultate, sprijin şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi reeducarea profesională a tinerilor, consiliere, servicii şi acţiuni care au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

Complexul va cuprinde un centru de zi şi recuperare pentru copii cu autism, un centru de recuperare pentru copii cu dizabilităţi sau handicap motor/fizic şi neuropsihic, dar şi un centru de integrare socio-profesională pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie. În plus, va exista şi un centru de recuperare pentru persoane adulte cu dizabilităţi/handicap fizic/motor, un centru de zi pentru bolnavi Alzheimer şi un centru de consiliere pentru integrarea socio-profesională a persoanelor adulte cu dizabilităţi/handicap.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 9,3 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 7,4 milioane de lei. „Înfiinţarea acestui Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj răspunde unor nevoi reale ale acestor categorii de persoane aflate în dificultate şi îşi propune să contribuie în mod semnificativ la creşterea calităţii vieţii acestora. Proiectul corespunde întru-totul obiectivelor noastre strategice referitoare la oferirea unor servicii sociale de cea mai înaltă calitate precum şi la sprijinirea persoanelor vulnerabile şi care sunt supuse altfel riscului de marginalizare sau excluziune socială”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.