monitorulcj.ro Menu
Politică

Ambasadorul Cehiei la București, în vizită la Instituția Prefectului

Miercuri, 21 martie 2018, la sediul Palatului Administrativ, prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Cehe în România, E.S. Vladimír Valky, aflat pentru prima dată în vizită la Cluj-Napoca.

În cadrul întrevederii, Excelența Sa a subliniat faptul că cele două state se află într-un stadiu excelent de dezvoltare în foarte multe domenii având o colaborare vizibilă în domeniul economic, cultural și al artelor și relații foarte bune în cadrul Uniunii Europene, fiind vorba despre țări cu experiențe istorice similare.

În continuare, ambele părți au convenit asupra importanței intensificării relațiilor de colaborare, între județul Cluj și Republica Cehă, în domeniile economic, cultural, al învățământului, științei și turismului.


“De asemenea, domnul ambasador și-a exprimat dorința de a deschide calea spre dezvoltarea de parteneriate între instituții de învățământ preuniversitar și universitar din județul nostru și instituții similare din Cehia.

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat importanța creșterii capitalului ceh în județul Cluj, mai ales în domenii precum: infrastructura, transportul rutier și aerian”, spun reprezentanţii Prefecturii.