monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputaţii clujeni nu se dau în vânt după delegaţii “exotice”

Delegaţiile în străinătate – un “lux” necesar pentru promovarea imaginii României în afara graniţelor.

Deşi nu sunt nişte împătimiţi ai deplasărilor în strinătate, deputaţii clujeni Mircia Giurgiu, Adrian Gurzău şi Daniel Buda susţin că acestea sunt necesare atâta timp cât au drept scop reprezentarea bună a României în afara graniţelor.

Un studiu realizat la nivel naţional arată că deputaţii cheltuiesc tot mai mulţi bani pe deplasări în străinatate, în ciuda crizei.

Deplasări externe în cifre seci

Potrivit econtext.ro, cea mai mare sumă cheltuită cu deplasările în afara ţării în primele şase luni din 2009, 2010, 2011 a avut loc în mai 2009, când factura deplasărilor externe s-a cifrat la 403.717 lei. Al doilea loc în ierarhie este ocupat de luna mai din 2011, când suma deplasărilor a totalizat 337.002 lei. De altfel, luna mai pare să fie perioada favorită pentru plecări în afara ţării. Luna ianuarie aduce cele mai scăzute cheltuieli, deputaţii fiind încă “în hibernare”, mai arată site-ul citat.

Gurzău: “N-am fost şi nici nu voi merge”

Deputatul democrat liberal Adrian Gurzău susţine că aceste deplasări trebuie făcute “doar acolo unde este nevoie de lobby”, altfel trebuie făcute pe banii personali.

“Dacă îi întrebaţi pe unii dintre cei care au fost în asemenea deplasări cu ce au rămas, nici nu ştiu ce să zică… După părerea mea, nu există neapărat o eficienţă raportat la banii cheltuiţi”, a declarat Gurzău pentru monitorul.

Parlamentarul clujean spune că nu a fost şi nici nu intenţionează să meargă în asemenea deplasări. Deşi spune nu este un împătimit al acestor ieşiri, Gurzău crede că “sunt locuri în care trebuie să mergi, pentru imaginea României în exterior”.

Buda: “România nu e izolată”

“Nu am fost niciunde, dar asta nu înseamnă că este un lucru bun”, spune liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. El crede că este nevoie de lobby, de realaţii cu exteriorul, iar România nu trebuie să se izoleze.

“Nu am fost în nicio deplasare în străinătate, dar asta nu înseamnă că este un lucru bun. Pentru că România are nevoie de relaţii diplomatice, România nu este izolată, aceste relaţii diplomatice sunt foarte importante pentru noi. Iar aici mă refer doar la deplasările importante, cu scopul de a face lobby”, a spus parlamentarul clujean.

La Giurgiu e criză

Deputatul independent Mircia Giurgiu spune, asemenea colegilor săi din Cameră, că “nu putem să ne izolăm, chiar dacă este criză”. Cu toate acestea, el a explicat pentru monitorul că anul acesta nu a fost în nici o deplasare în străinătate, în interes de serviciu. Potrivit parlamentarului clujean, deplasările justificate, pe banii Parlamentului, sunt cele “scurte” şi doar în locurile în care “este necesar să facem lobby” şi nu sunt „exagerări”.

“Anul trecut am fost în Turcia şi în Beirut, unde nu am stat mai mult de două-trei zile. Acum doi ani am mai fost la Paris, la Comisia UNESCO. Am fost de asemenea, în Rusia, în 2009. Acum doi ani s-a mai făcut o deplasare în Thailanda, unde se stătea 10 zile, dar nu am vrut să merg din cauza perioadei lungi de şedere. Dar eu cred că, în ciuda crizei, nu trebuie să ne izolăm, trebuie să ieşim în asemenea deplasări, sunt necesare pentru imaginea României, pentru interesele ei în exterior”, a explicat Mircia Giurgiu pentru monitorul.