Politică
ALEGERI parlamentare în Ungaria: VICTORIE categorică pentru partidul lui Viktor Orban. Prezenţă istorică la vot: peste 68%
Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria, în condiţiile în care a obţinut 49,51% dintre voturi după numărarea a 69,14% dintre circumscripţiile electorale, a anunţat luni Biroul Electoral Naţional, relatează agenţia MTI.
Partidul naţionalist radical Jobbik a primit 19,99% dintre voturile numărate, urmat de alianţa Partidul Socialist - Parbeszed Magyarorszagert (Dialog pentru Ungaria) cu 11,85%.
Formaţiunea LMP ("Politica Poate Fi şi Altfel") a înregistrat 6,47% dintre voturi. Coaliţia Democratică (DK) a strâns 5,32% dintre sufragii. Rezultatele reprezintă o victorie răsunătoare pentru partidul premierului Viktor Orban.
Scrutinul parlamentar din Ungaria s-a încheiat în mod oficial la ora locală 19:00 (20:00, ora României), iar prezenţa la vot a fost de peste 68%, adică aproximativ 6 milioane de cetăţeni, a anunţat duminică Biroul Electoral Naţional de la Budapesta, relatează agenţia MTI.