monitorulcj.ro Menu
Politică

Terase pe Canalul Morii abia de anul viitor

Spaţiile pentru terase de pe strada Andrei Şaguna nu au fost dorite de nimeni vara aceasta.

Spaţiile destinate amplasării de terase din zona Canalului Morii, de pe strada Andrei Şaguna, nu au fost dorite de nimeni vara aceasta, deşi municipalitatea clujeană a făcut mai multe încercări de a le închiria prin licitaţie.

Primăria a organizat mai multe licitaţii în ultimele luni în vederea închirierii celor nouă spaţii destinate amplasării teraselor, însă nici o firmă nu s-a arătat cu adevărat interesată de a-şi deschide o afacere în zonă. La prima licitaţie, Casa Vikingilor SRL a licitat trei dintre spaţii la un preţ de 40 lei/mp/lună, însă ulterior nu s-a mai prezentat pentru a încheia contractul.

“Nu cred că vom mai organiza vreo licitaţie pentru terasele de pe Andrei Şaguna anul acesta pentru că deja vine toamna. Probabil că vom încerca din nou abia din primăvară. Oricum, Primăria nu vede acest lucru ca pe o problemă foarte gravă. Credem că lucrurile se vor schimba în bine când o să fie reabilitată şi cealaltă porţiune a Canalului Morii şi spaţiul pentru terase o să fie mai generos. Este adevărat că nici noi nu ne-am aşteptat la un interes foarte mare pentru aceste spaţii, fiind vorba despre o schimbare funcţională radicală a străzii Andrei Şaguna. Trebuie să treacă puţin timp ca să se schimbe mentalitatea vizavi de această zonă. Oricum, faptul că nu au fost terase pe această stradă în această vară nu este o pierde financiară importantă pentru Primărie”, a explicat Oana Buzatu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca.

Zona pietonală Andrei Şaguna a fost inaugurată în 9 mai anul acesta, după ce au fost finalizate lucrările de reabilitare a Canalului Morii, pe tronsonul cuprins între strada Regele Ferdinand şi Piaţa Mihai Viteazu. Accesul auto în zonă este permis doar celor care au curţi, fiind montate bariere care să restricţioneze accesul cu autovehiculele. Lucrările de reamanajare a Canalului Morii au fost realizate de firma sibiană Concefa, valoarea acestora fiind de peste 1,6 milioane de lei.    M.O.