monitorulcj.ro Menu
Politică

Congres extraordinar PRU, convocat “de urgență”

Conducerea Partidului România Unită a adoptat o rezoluție cu privire la convocarea congresului extraordinar PRU pană la sfârșitul primului semestru 2018.

În data de 27 aprilie, în Cluj-Napoca a avut loc reuniunea președinților filialelor județene a Partidului România Unită. Agenda discuțiilor din cadrul acestei reuniuni a cuprins mai multe puncte de dezbatere.

"Am făcut o analiză a activității partidului la nivel național, a organizațiilor județene precum și a consilierilor locali PRU, de la ultimele alegeri locale și parlamentare pană în prezent. Am purtat discuții pe marginea evoluției situației politice din țară, identificarea de soluții realiste la problemele din cadrul societății românești contemporane și opinii referitoare la contextul politic international. Nu în ultimul rând am dezbătut modul în care programul Centenar reușește, sau nu, să coaguleze toate resursele cultural-simbolice ale poporului român și alcătuirea unui program etapizat al implicării PRU în sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire”, a declarant Alexandru Cordoș, președintele PRU Cluj.


În urma întâlnirii, s-a decis convocarea în regim de urgență a Congresului Național a Partidului România Unită, congres în urma căruia vor fi alese noile organe de conducere și vor fi stabilite viitoarele linii programatice și constituirea Ligii aleșilor locali PRU, organizație în care se vor regăsi toți consilierii locali aleși pe listele partidului.

“Prin intermediul acestui organism, aleșii locali vor beneficia de o mai bună organizare la nivel național, își vor putea coordona acțiunile politice în mod unitar și își vor spori gradul de reprezentativitate la nivel central”, a mai spus Cordoș.